Sandra:„Dacă nu va fi anul acesta titlul mondial, la anul va fi sigur!”

Aflată în redacţia ProSport, campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa a vorbit despre obiectivele ei la Campionatele Europene de la Milano (2-5 aprilie). „Îmi doresc foarte mult un titlu la individual compus pentru că m-am zbătut atâta şi o medalie pe patru aparate nu are oricine. Şi, desigur, o finală la sol şi la bârnă”, spune  ea. La Europenele de anul trecut Sandra a câştigat două medalii de aur, la sol şi cu echipa şi una de argint, la bârnă.

Ea dezvăluie şi cum va arăta noul exerciţiu la sol, refăcut după codul de punctaj care se aplică începând din acest an: „Voi avea un sol nou, mai uşor un pic. Nu voi mai face 5 diagonale, ci numai 4, însă cu o dificultate mult mai mare”.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/gimnastica/interviu-izbasa-daca-nu-va-fi-anul-acesta-titlul-mondial-la-anul-va-fi-sigur-3843063#comments

Advertisements

Trei în unu!

Izbasa la volanSandra Izbaşa se pregăteşte după noul cod de punctaj individual compus pentru CE, face chestionare pentru şcoala de şoferi şi învaţă pentru Bac.

„O să fie cel mai greu an al meu, dar merită lupta. E un pic obositor să mă împart între atâtea lucruri, dar încerc să le fac cât mai bine, pentru că am o groază de energie“, mărturiseşte ea. Dimineaţa – şcoală şi antrenamente. După-amiază – şofat, pregătire pentru Bac şi încă o tură de antrenamente. Seara – iarăşi lecţii şi studiu: „E un program acceptabil. Orele de condus le am între 13:30 şi 14:30, deci în timpul liber. Am un instructor foarte de treabă şi deja conduc singură. Bine, şi traficul din Deva, faţă de cel din Bucureşti, e parfum”.

Totuşi, acţiunile extrasportive nu o ţin departe de cea mai importantă activitate: antrenamentele. „Elementele după noul cod de punctaj merg binişor. Pregătesc individualul compus pentru CE şi trag tare pentru a cuceri titlul mondial, singurul care îmi lipseşte”, explică Sandra. Primul test îl va susţine pe 20 februarie, la Oklahoma, la concursul organizat de Nadia Comăneci, unde, împreună cu colegele ei de la Steaua, va reprezenta clubul.

articol scris de Mirela Basescu in Prosport

“Aur la Mondiale”

După o zi în care a avut două antrenamente fizice în zăpadă, gimnasta Sandra Izbaşa (18 ani), campioana olimpică la sol, la Beijing, pare uşor obosită, dar, chiar şi aşa, zâmbetul cu care a cucerit lumea întreagă a rămas la fel de fermecător. Receptivă şi dezinvoltă în acelaşi timp, Sandra a vorbit, zilele trecute, pentru Libertatea, despre lucruri mai puţin cunoscute de către publicul larg, ajutându-ne să prezentăm astfel o “campioană a sufletelor”.

Sandra

Libertatea: Sandra, să ne întoarcem în timp, la Beijing, locul unde ai cucerit aurul la sol. După ultima diagonală, când ai făcut poza de final, erai convinsă că vei deveni campioană olimpică?

Sandra Izbaşa: Mi-am dat seama că am făcut solul fără greşeală, iar arbitrele nu prea aveau de ce să se lege. În proporţie de 80 la sută, ştiam că nu am cum să pierd medalia de aur.

L.: A urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice e ceva unic. L a cine te-ai gândit în acele minute?

S.I.: Când a început să cânte imnul, m-am gândit la părinţii mei, care erau în sală, şi care m-au susţinut din toate puterile. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile de emoţie. Ştiam că am muncit atât de mult pentru această medalie olimpică…

«Voi concura cât timp voi fi sănătoasă»

L.: S-a spus după Beijing că s-ar putea să te retragi din activitate, pentru că deja visul unei medalii de aur fusese împlinit.

S.I.: N-am spus niciodată că mă voi retrage. Atâta vreme cât voi fi sănătoasă, voi continua să practic gimnastica de performanţă.

L.: Până când?

S.I.: (Râde)… Până departe. Aş vrea să-mi închei cariera cu o medalie de aur la Mondiale. Este singura care-mi lipseşte din palmares.

L.: Deci, până în toamna lui 2009 vei continua sigur…

S.I.: Dar nu numai.

L.: Adică?

S.I.: Aş putea să rămân în gimnastică şi pentru viitor.

L.: Cât de mult ţi-a schimbat viaţa această medalie de aur?

S.I.: Nu m-am schimbat deloc. Am continuat să fac zilnic aceleaşi lucruri ca şi înainte de a cuceri aurul olimpic.

L.: Unde vei petrece Revelionul?

S.I.: La cumpăna dintre ani voi fi acasă, alături de părinţii mei şi de cei mai buni prieteni.

L.: Cu ce întrebare ai vrea să încheiem acest dialog?

S.I.: Poate că ar fi mai potrivit să-l încheiem cu o urare, pentru că tot suntem în preajma Noului An. Le doresc tuturor românilor să fie fericiţi, sănătoşi şi să aibă încredere în fetele de la gimnastică. Vom şti să ducem tradiţia mai departe şi de-acum înainte.

Sandra Izbaşa are planuri mari. Vrea să-şi deschidă propria afacere şi să termine două facultăţi.

Gabriel Pătruţ

Libertatea: În 2009 vei împlini 19 ani. Ce ţi-ai propus să faci mai departe?

Sandra Izbaşa: Am discutat deja cu mama pe tema asta. Aş vrea să urmez două facultăţi în paralel, iar după aceea să-mi deschid o agenţie de turism.

L.: Camelia Potec are o asemenea agenţie. Te-ar tenta să lucrezi cu ea?

S.I.: De ce nu? Cami este o fată deosebită, şi mai este şi de la Steaua. Ar fi frumos să încep să lucrez alături de ea, în agenţia ei, pentru promovarea turismului românesc.

L.: Nicolae Forminte îţi sugera ca, după retragere, să-ţi îndrepţi paşii spre lumea televiziunii.

S.I.: Mi-ar plăcea să activez în acest domeniu. Deocamdată, nu ştiu dacă voi putea pătrunde chiar aşa de uşor.

L.: Vorbeai mai devreme de turism. Care este ţara care te-a fascinat cel mai mult?

S.I.: Din ce am văzut până acum, Japonia.

L.: Ce ţi-a plăcut acolo?

S.I.: Oamenii sunt foarte ordonaţi şi ospitalieri. Chiar dacă este aşa de departe, aş merge oricând cu mare plăcere în Japonia.

Japoneza Ayako, fanul ei special

Sandra are un suporter deosebit: “Este o japoneză, pe numele ei Ayako, care vine la toate concursurile noastre şi ne face fotografii. Este foarte apropiată de noi”, explică Sandra. Ayako s-a angajat la Ambasada Japoniei din România doar pentru a fi mai aproape de gimnaste. “Este un gest pe care puţină lume îl mai face azi. O respect foarte mult pe această fată, pentru că pune mult suflet în tot ceea ce face”, afirmă sportiva.

În februarie pleacă în State

În februarie 2009, Sandra va merge în Statele Unite, la Nadia Comăneci, pentru a concura la prima competiţie internaţională care-i poartă numele: “Sunt foarte emoţionată, mai ales că ştiu că Nadia va fi în sală. Vreau să-i mulţumesc din suflet pentru această invitaţie. Nu am mai fost niciodată în America”, spune Sandra.

Sursa: Libertatea.

Asalt în zăpadă!

Zăpada căzută din abundenţă în aceste zile în staţiunea Poiana Braşov a creat un decor feeric. În acest cadru de vis, la nici cinci minute distanţă de hotelul Olimpic, chiar în mijlocul pârtiei, în fiecare dimineaţă şi după-amiază, un grup de mogâldeţe se luptă din răsputeri cu stratul de omăt, care depăşeşte 30 de centimetri.

Gimnastele au câte două antrenamente pe zi, pe care le susţin în mijlocul naturii

Sunt componentele lotului olimpic de gimnastică, aflate într-un cantonament de refacere. Bine înfofolite, cu căciuliţele trase peste frunte, având jambiere precum fotbaliştii, elevele antrenorului Nicolae Forminte au obrajii roşii din cauza frigului, dar sunt foarte bine dispuse. Chiar şi aici, departe de “laboratorul” de pregătire specifică de la Deva, fetele respectă cu stricteţe disciplina. Aliniate perfect, la fel ca la începutul fiecărui antrenament din sală, fetele răspund la unison la salutul de “Bună ziua” transmis de către antrenori.

Sandra Izbaşa, şefă de pluton

Apoi, cu zâmbetul pe buze, ascultă comenzile scurte şi precise, trasate de antrenoarea Lili Cosma: “Aveţi şase ture de alergare. Urcaţi până la stâlpul de teleferic şi coborâţi până în apropiere de hotel”. Fetele se pun rapid în mişcare, nu înainte de o încălzire uşoară, unde în centrul atenţiei se află Cerasela Pătraşcu. Sandra Izbaşa, campioana olimpică de la Beijing, le încurajează pe nou-venitele în lot: “Haideţi, fetelor! Avem destul de urcat. Să ţinem ritmul!”. Sandra deschide apoi plutonul alergătoarelor.

Sursa: Libertatea.