Sandra Izbaşa, campioana gimnasticii româneşti

Face gimnastică de 15 ani şi are în palmares aproape tot atâtea medalii de aur, argint şi bronz.

FOTO: Adevarul

FOTO: Adevarul

Profil:

Născută: 18.06.1990
Educaţie: Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva
Performanţă: medaliată cu aur la Olimpiada de la Beijing
Familie: singură la părinţi

După succesul înregistrat la bacalaureat, prin promovarea examenelor cu media 9,71, Sandra Izbaşa a devenit absolventa cu cea mai mare medie dintre toţi sportivii care au susţinut probele în această sesiune. „E adevărat că am învăţat. Îmi luam foile cu mine chiar şi la concursuri şi, când aveam un pic de timp, repetam. Însă eu reţin foarte repede. În plus, m-a ajutat foarte mult faptul că profesorii mi-au arătat exact ceea ce am de învăţat, aşa că nu a trebuit să caut foarte mult prin cărţi. Mai mult, am avut mână bună la subiectele de la oral”, a povestit Sandra.

Un alt fel de copilărie

Dacă vine vorba despre clişeul „copilăriei ratate” în cazul sportivilor de performanţă şi, în special, în cazul gimnastelor, Sandra respinge ideea şi spune că nu poate fi vorba despre aşa ceva. „Faci sacrificii, e inevitabil. În sensul că eu sunt obişnuită de mică să am un program, să ştiu că de la ora asta şi până la asta am cursuri, apoi antrenamente, alimentaţia ne este stabilită strict de către un specialist. Însă nu se poate spune că acest lucru înseamnă o copilărie pierdută, ci doar un alt fel de copilărie”, a spus Sandra.

Gimnasta mai spune că sacrificiul de a sta departe de familia ei din Bucureşti şi de a trăi în sistemul acesta, cumva cazon, merită efortul: „Eu nu am pierdut timpul în faţa blocului, în faţa televizorului, în oraş cu prietenii sau prin discoteci. Însă, spre deosebire de un tânăr care la 22 de ani termină facultatea şi îşi caută de lucru, o gimnastă la 22-24 de ani este un om realizat în viaţă. Mai mult, am văzut atâtea ţări şi chiar dacă regimul nostru nu a permis trasee turistice, ci doar deplasări sală-hotel, ai ocazia să vii în contact cu o mulţime de culturi diferite” a adăugat tânăra, care din 2005 se antrenează la Deva.

Şase oameni muncesc pentru succes

Spune că sistemul de pregătire al lotului naţional de gimnastică feminină, în care cele mai bune sportive din toată ţara se adună într-un centru de pregătire este specific pentru România, în timp ce în alte ţări, cum ar fi Statele Unite, spre exemplu, gimnastele se adună cu două luni înainte de competiţiile cele mai importante şi sunt selectate cele care au cele mai spectaculoase rezultate.

Muzica pentru exerciţiile la sol o alege ea sau coregraful cu care lucrează. Nu mai puţin de şase antrenori muncesc acum alături de ea. Următoarea competiţie, campionatele mondiale de la Londra, este programată în perioada 12-18 octombrie.

Întrebări şi răspunsuri

Care este motivul pentru care gimnastica e în criză?
De când s-a schimbat codul, gimnastica este de trei-patru ori mai grea, comparativ cu câteva zeci de ani în urmă: s-au introdus sărituri artistice, a trebuit să schimbăm contextul integralelor, legarea elementelor este mult mai dificilă, iar penalizările sunt mult mai mari. Unii dintre cei care stau pe margine critică, însă ar fi bine dacă s-ar pricepe măcar puţin la gimnastică.

Ce simţi că îi lipseşte gimnasticii?

Mai multă susţinere, măcar din partea publicului. În afară, chiar şi la competiţii amicale, sălile sunt pline, concursurile sunt intens promovate, pe când la noi tribunele sunt goale. Nu ştiu de unde dezinteresul acesta.

Care sunt planurile pentru viitorul apropiat?
Prefer să tac şi să fac. Nu mai vreau să dezvălui nimic. Voi face gimnastică atât cât voi putea. Nu ştiu cât voi mai sta la Deva sau când voi renunţa şi voi pleca acasă. Sigur e, însă, că la facultate voi merge la Cluj.

Ce-i place

Să se vadă cu prietenii ei din Bucureşti sau din Constanţa, să asculte muzică, orice gen, în afară de manele, să iasă în oraş şi să facă performanţă, pentru ea, dar şi pentru România.

Ce nu-i place
Găseşte dificile diagonalele şi momentele când „cade în melancolie”. „Când te simţi bine, totul vine de la sine. Dar dacă ai o stare nu tocmai bună poţi să clachezi, aşa cum mi s-a întâmplat mie la europene”, a spus Sandra.

articol scris de Ada Ionescu in Adevarul
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: