Medaliile vin după ce depăşeşti limitele

După Olimpiadă, multă lume se aştepta ca Sandra Izbaşa să se lase de gimnastică. Ajunsese la 18 ani, se apropia de Bacalaureat, trecuse printr-un ciclu olimpic, câştigase destule medalii şi ar fi putut reveni în lumea reală, în care stingerea nu se dă la 10 seara, zilele nu sunt împărţite în ore de antrenament, masă, somn şi recuperare, cuminţenia nu este valoarea absolută, iar fetele frumoase ies cu băieţi de vârsta lor.

Sandrei îi plac câinii maidanezi din Complexul Olimpic de la Deva, chiar dacă unii fac multă gălăgie (FOTO: Adevarul)

Sandrei îi plac câinii maidanezi din Complexul Olimpic de la Deva, chiar dacă unii fac multă gălăgie (FOTO: Adevarul)

Şi totuşi n-a făcut-o. A stabilit unde va merge mai departe – la Mondialele din 2009 de la Londra – şi care e noua ei ţintă – să fie campioană mondială la sol, şi a continuat. „Nu mi se pare normal ca, după ce ai câştigat o medalie de aur, să te laşi aşa, pur şi simplu. Dacă mai poţi şi ai susţinători şi merge, de ce să te laşi?”, spune Sandra.

„Atâta timp cât pot şi nu sunt genul să mă duc să caut petreceri sau să nu ascult, sunt genul calm, n-am de ce să mă las. După ce-mi ating toate obiectivele, da, merită.” Acum, Sandra a intrat „în linie dreaptă” pentru Campionatul Mondial din noiembrie, după ce a dat Bac-ul, unde a avut media 9,71, şi s-a recuperat după operaţia de extirpare a unor negi din talpa piciorului. Până atunci, mai are un concurs bilateral în Franţa, peste trei săptămâni, şi Naţionalele de la Buzău, în septembrie.

Ca un căluţ sălbatic

La antrenamentul de după-amiază, căzătura de la paralele pare deja uitată. După încălzire, Izbaşa alege pentru grupul ei bârna şi, la indicaţiile antrenoarei Liliana Cosma, începe să-şi facă cele şapte „integrale simple”: flic-flacuri, paşi artistici, piruete, sărituri. „Saltul întins şi Danilova”, îi strigă profesoara de la depărtare. „Să mai facem flicul pe bârnă dimineaţa.” Sandra ascultă şi execută ce i se spune.

„E greu să o convingi să facă ceva, nu poţi să o obligi”, spune Nicolae Forminte despre gimnastă. „În momentul în care ai convins-o, ţi-e uşor să lucrezi cu ea. Când s-a setat pe ceva, e ca şi cum lucrurile au început să meargă de la sine. Este o persoană puternică, reuşeşte cam tot ceea ce-şi propune.” Antrenorul-coordonator al lotului povesteşte că nu a fost impresonat de la început de Izbaşa, care îi fusese recomandată de federaţie ca „o gimnastă cu picioare foarte bune”.

„Practic, ce m-a determinat să mă aplec mai mult asupra ei a fost îndărătnicia ei. Era ca un căluţ sălbatic care aştepta să fie îmblânzit.” În plus, „este un copil cu care lucrezi cu plăcere”.

Chiar dacă a împlinit în iunie 19 ani şi formele trădează faptul că nu mai e chiar o puştoaică, Sandra e tot un copil în ochii antenorilor. „Toate gimnastele care sunt aici sunt ca şi copiii noştri. Nu ne uităm la ele ca la nişte persoane adulte”, spune Forminte.

„Datorită sistemului de lucru, noi preluăm foarte multe din atribuţiile părinţilor. Între noi se creează o atmosferă de familie. În afara sălii încercăm să avem un comportament de părinţi faţă de fete, chiar dacă în sală le împingem către limite şi de cele mai multe ori către depăşirea limitelor, pentru că performanţa apare numai după ce-ţi depăşeşti limitele.”

Fără nervi, nu munceşti

Fidel acestei idei, antrenorul stă în sală cu ochii pe fete. La antrenamentul de după-amiază, cele mai mici au început cu solul. Raluca Haidu încearcă să facă o săritură „Tsukahara” şi se roteşte prin aer, îmbrăcată într-un costum colorat în violet, ciclam şi galben. Nu-i iese prea bine şi Forminte o mustră: „E campionatul sătesc ce faci tu aici, nu te antrenezi să fii cea mai bună din lume!” O nouă încercare, la care aterizarea lasă de dorit.

„Degeaba faci tsukahara patru zecimi dacă pierzi cinci zecimi pentru aterizare cu umărul jos. Eşti o zi şoim, o lună cioară.” Din nou, săritura nu iese cum ar trebui, iar lui Forminte îi sare muştarul. „Ai fandat, bă fetiţă?” Raluca se îndepărtează cu capul plecat şi trece la un alt exerciţiu. „Tu ce faci mă cu pirueta aia? Ce piruetă ai făcut?” „Pirueta la sol”, răspunde fata cu glas pierit. Forminte e nemulţumit.

„Trebuie să ne enerveze, că fără enervare nu vine nici munca”, explică Sandra. „Aşa, dacă ar fi totul lapte şi miere, n-ar fi performanţă.” Antrenorii „ne enervează pe anumite chestii. Dar dacă se poartă ranchiună, în primul rând noi pierdem, ei nu pierd fiindcă îşi aleg altă sportivă pe care o văd că vrea să facă şi o îndrumă şi face. Noi pierdem, pe noi ne lasă în urmă că ne-am supărat dintr-o mică prostie şi n-am ştiut să trecem peste.”

Bârna este unul dintre aparatele preferate ale gimnastei (FOTO: Adevarul)

Bârna este unul dintre aparatele preferate ale gimnastei (FOTO: Adevarul)

Sprijinită pe un birou, antrenoarea Lili Cosma strigă la fetele care au trecut acum la bârnă. „De ce ­n-ai corectat, Diana? Te-ai obişnuit, când corectez, să zici da, dar cu mintea tot în altă parte.” Gimnastele oftează şi o iau de la capăt.
Sandra e singura din sală care mai râde din când în când. E rândul ei să treacă la sol şi face un exerciţiu întreg, pe muzică. Părul i s-a zburlit şi nu mai stă ordonat în coadă în timp ce face sărituri. „Numai eu pot s-o ţin pe Sandra, numai de la mine acceptă ajutor”, spune Forminte, care, în ciuda unor dureri de spate, o ţine la sărituri.

Muzica aleasă pentru exerciţiul de la Mondiale, o temă din filmul „Banditul” din 1997, compusă de polonezul Michael Lorenc, este mai gravă, mai serioasă decât cea pe care Sandra a evoluat la Beijing. „Sperăm ca situaţia să nu fie gravă”, spune în glumă coregraful Valer Puia, care le învaţă pe fete elemente artistice şi de balet.

Nu avem răbdare cu gimnastele

Izbaşa ar mai putea rămâne în lotul naţional ani buni, dacă o ajută sănătatea. Chiar până la Olimpiada din 2012. Dar Campionatul Mondial de anul acesta este un nou prag dincolo de care ar putea fi nevoită să ia cea mai importantă decizie de până acum, aceea de a continua sau nu cariera în gimnastică. „După Mondiale, mai discut, să văd, dacă e să continui, pentru ce continui, dacă merită. Am obiective de îndeplinit şi după, văd”, explică ea. Obişnuită cu ajutorul şi sfaturile antrenorilor, Sandra va trebui însă să ia singură această decizie. „Consider că a avea continuitate într-o activitate este strict o problemă personală”, spune Forminte. „Rostul meu este acela de a o încuraja.”

Coordonatorul lotului ştie însă că hotărârea este una dificilă. „Noi românii nu avem răbdare cu gimnastele care ajung la 18-19 ani, aşteptăm în permanenţă de la ele mare performanţă. Ele sunt conştiente că un eşec le-ar ruina tot ce au reuşit să facă până în acel moment. După o viaţă de muncă, vor şi ele să aibă dreptul să meargă la o discotecă, să aibă un prieten, să plece într-un concediu, să se îngraşe, să-şi ia o pauză. Nimeni nu are răbdare cu ele în acest sens, motiv pentru care cele mai multe renunţă.”

Izbaşa spune însă că nu îi lipsesc activităţile „normale”, nu pare afectată de imposibilitatea de a avea un prieten din cauza lipsei de timp sau de faptul că petrece doar cinci zile pe an, de Crăciun, acasă la Bucureşti. Şi e convinsă că nu şi-a pierdut copilăria, cum spun mulţi, pentru că a fost în destul de multe ţări, chiar dacă doar pe traseul sală-hotel, hotel-sală, şi a văzut „aproape esenţialul”.

Pentru succesul de la Olimpiadă, sportiva a primit o stea pe Aleea Succeselor din Parcul Herăstrău (FOTO: Adevarul)

Pentru succesul de la Olimpiadă, sportiva a primit o stea pe Aleea Succeselor din Parcul Herăstrău (FOTO: Adevarul)

„Din punctul meu de vedere, sportul dezvoltă mult mai mult şi creierul, şi tot.” Forminte este şi mai tranşant în această privinţă: „Eu cred că atâta timp cât faci ceea ce-ţi place, nu iroseşti nimic. Eu nu cred că un copil care stă în faţa curţii este mai câştigat decât un copil care face sport. Nu văd unde este câştigul. Iar în cazul fetelor, nu cred că dacă nu-ţi începi viaţa sexuală la 13-14 ani ai pierdut ceva în viaţă. Cred că cooptarea într-o activitate care să le ţină undeva mai ferite de stradă nu e o pierdere. Dacă aş fi avut o fată, aş fi fost mulţumit să ştiu că ea va da piept cu realităţile vieţii undeva după 18 ani”.

„Aici depindem de alţii”

Ce se întâmplă însă dincolo de pereţii sălii de gimnastică e ­altfel. Acolo nu prea mai depinzi de alţii şi îţi conduci singur viaţa. „Aici suntem conduse de antrenori, de arbitre. Aici depindem de tot. Depinde de noi ce facem după ce ne-au îndrumat şi ce facem când suntem în concurs singure. În rest, depindem de alţii.” Dar Izbaşa spune că se va acomoda foarte repede la lumea reală. „Cum am ieşit de aici, parcă nici n-am fost. Ştiu cum să mă comport, ştiu ce e aia lumea reală. Cunosc. Şi niciodată nu cred că o să fiu singură în chestia asta.”

În prezent, obiectivul ei este să câştige o medalie de aur la Mondiale, singura care îi lipseşte. Mai departe, nu ştie încă. S-a înscris la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială, şi va urma cursurile la distanţă. „Aş vrea să continui ceea ce o să încep şi după pot să mă reprofilez şi pot să mai fac şi altceva. Încă nu m-am decis. Am multe opţiuni. N-aş vrea să le zic pentru că nu merită. Până nu realizez, nu zic.”

Mini CV
15 ani de gimnastică

FOTO: Adevarul

FOTO: Adevarul

La Olimpiada de la Beijing, Sandra a câştigat cea mai importantă medalie de până acum: aur pentru exerciţiul la sol

-Data şi locul naşterii: 18 iunie 1990, Bucureşti
-A început gimnastica la vârsta de 4 ani
-În 2003 a plecat la Centrul Naţional Olimpic de Pregătire a Junioarelor Oneşti
-Din 2006 face parte din lotul naţional feminin de gimnastică, care se pregăteşte la Deva
-Palmares: CM Aarhus, 2006 – argint la bârnă, bronz la individual compus; CE Volos, 2006 – aur la sol, bronz la bârnă, argint pe echipe; CE Amsterdam, 2007 – argint la bârnă şi la individual compus; CM Stuttgart, 2007 – bronz pe echipe; CE Clermont Ferrand, 2008 – aur la sol şi pe echipe, argint la bârnă; JO Beijing, 2008 – aur la sol, bronz pe echipe.

articol din Adevarul

Advertisements

2 Responses

  1. why so many remembrances of Sandra’s career?
    did she announced her retirement?

    i hope not already 😦

  2. No, she didn’t. She is training for Worlds and after that she will decide about her career.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: