Sandra Izbaşa va fi operată în Germania!

FOTO: Prosport

Campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa care a suferit o ruptură parţială de tendon ahilian la piciorul drept şi o fractură la mâna stângă va fi operată luni după-amiaza, în Germania. Intervenţia chirugicală de suturare a capetelor tendonului se va face la o clinică de specialitate aflată în apropierea oraşului Frankfurt pe Main. “Federaţia Germană de gimnastică a auzit de necazul prin care trecem, şi Sandra fiind singura campioană olimpică a Europei la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, ne-a întins o mână de ajutor. Astfel, luni dimineaţa ea va porni spre Frankfurt şi în aceeşi zi va suferi şi intervenţia chirurgicală”, ne-a declarat Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.
Internată la Spitalul Univesitar din Bucureşti, Sandra a mai făcut câteva analize în această dimineaţă. “Doctorii din Germania ne-au cerut tot setul de analize, să nu se întârzie foarte mult operaţia, probabil acolo va mai face câteva RMN-uri. Ceea ce ne îngrijorează acum este piciorul ei drept pentru că la mâna stângă situaţia, din fericire, nu e aşa de gravă”, a continuat Stoica.
Iniţial, Sandra era programată pentru operaţie, luni dimineaţa, intervenţia urmând să fie făcută de doctorul Stănculescu, la Spitalul Universitar.

Articol publicat in Prosport.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: