Zeiţa face un miracol

FOTO: Prosport

FOTO: Prosport

Drama Sandrei Izbaşa, care s-a accidentat grav la un antrenament, rupându-şi tendonul ahilian la piciorul drept şi suferind o fractură la mâna stângă, a făcut înconjurul lumii. Sensibilă la durerea campioanei olimpice de la Beijing, Nadia Comăneci a sărit imediat în ajutorul ei.

Astfel, “Zeiţa de la Montreal” i-a propus să facă recuperarea la picior în Statele Unite, mai mult, ea s-a oferit să o găzduiască atât timp cât e nevoie pentru ca gimnasta de la Steaua să se pună pe picioare. Totul pentru ca Sandra să beneficieze de ajutorul celor mai buni fizioterapeuţi. “Am vorbit cu Sandra şi s-a bucurat mult că pot să o ajut. Medicii pe care îi ştiu sunt specialişti de mare valoare şi cu siguranţă perioada pe care o va petrece la noi îi va folosi mult”, ne-a declarat Nadia.
Recuperare cu doctorul lui Tiger Woods

Dacă lidera lotului olimpic va accepta oferta, Nadia are deja pregătite două variante. “Una ar fi chiar la noi în Oklahoma, unde cunoaştem un doctor foarte bun în recuperări după astfel de operaţie, cealaltă soluţie ar fi să apelăm la un bun prieten de-al nostru care lucrează la Las Vegas şi este medicul lui Tiger Woods. Totul depinde de Sandra, important este să îşi revină foarte repede”, a declarat Nadia pentru ProSport.
Sandra a fost operată ieri

Accidentată joi la un antrenament, Sandra Izbaşa a plecat ieri-dimineaţă spre Germania, unde în jurul prânzului a suferit o intervenţie chirurgicală de suturare a capetelor tendonului ahilian la piciorul drept. Operaţia a fost făcută la o clinică de specialitate din apropierea oraşului Frankfurt pe Main, la Mainz. Medicii au indicat o perioadă de recuperare cuprinsă între trei şi şase luni.

articol din Prosport

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: