Pariu pe o bârnă

Campioana olimpică la sol Sandra Izbaşa (19 ani) a fost marea surpriză a Inter­­naţionalelor României, com­­­­­­­petiţie ce a avut loc weekendul trecut, la Bucureşti. În vârtejul incertitudinilor privind viitorul ei în gimnastică şi al scepticismului celor care nu îi mai dau vreo şansă, Sandra a urcat pe bârnă, oficial, după şapte luni.

Aflată încă în recuperare după accidentarea gravă din timpul unui antrenament premergător Naţionalelor de la Buzău, de anul trecut, când şi-a rupt tendonul lui Ahile de la piciorul drept, Sandra a revenit în competiţie, cu un exerciţiu sigur, “începutul reapucării de gimnastică”, cum îi place ei să spună. O perioadă de şapte luni pe care campioana olimpică de la Beijing a creionat-o pentru ProSport, ca pe cei şapte paşi care i-au purtat drumul înapoi spre sala de la Deva.

Primul pas: refuz total. “După accidentare stăteam în pat, mă chinuiam rău, mama mă ajuta cu totul. A fost o perioadă grea, refuzam până şi mâncarea. Stângace fiind, faptul că trebuia să mă ajut de mâna dreaptă era o tragedie pentru mine. A fost cea mai dură lecţie de viaţă pe care am primit-o. De la a avea totul, la a pierde totul”.

Pasul doi: lupta cu infecţia. “Am început să păşesc uşor, cu ajutorul acelei cizme speciale. Am trecut însă printr-o infecţie, apărută pe când făceam bicicletă, din cauza frecării cizmei de operaţie. M-am luptat trei luni cu ea, dar mi-a lăsat un semn urât pe picior. Cizma se freca de operaţie şi mi-a fost teamă că, dacă nu va trece, va trebui să merg iar să mă desfacă şi să o iau de la capăt cu totul”.

Primii trei paşi: alergare uşoară. “Lucrurile au început să se aşeze. Am început să simt tocurile pe picior, să am o stabilitate. Am pornit cu alergări uşoare, deşi nu era termenul, însă în tot acest timp am pus mult accent pe recuperare”.

Pasul patru: momentul sincerităţii. “Am luat legătura cu domnul Forminte pentru a veni la Deva ca să mă reapuc de gimnastică, să aflu dacă mai pot fi cum eram înainte. Foarte multe emoţii şi gânduri amestecate, o conştientizare dureroasă a limitării tale, poate momentul cel mai greu, în care eşti tu, faţă în faţă cu tine şi trebuie să fii sincer”.

Pasul cinci: povestea continuă. “Am reluat uşor antrenamentele, încet-încet îmi reveneam, recuperarea mergea foarte bine. Îmi era dor de anumite elemente, de legări, de starea aceea specială pe care ţi-o dă un exerciţiu bine făcut”.

Pasul şase: vremea care doare. “Am început pregătirea la sol, sărituri şi bârnă, însă au apărut probleme de fiecare dată când vremea se schimba, dureri puternice în tot piciorul. Singura bucurie a fost că am reuşit să lucrez într-un ritm constant, fără pauze mari”.

Un nou început. “Antrenorii şi federaţia au decis să vin la Internaţionale cu o demonstraţie. Mi-am dorit mult să arăt publicului, celor ce m-au susţinut, mie însămi că poate fi un nou început. Sunt conştientă că sunt departe de ce trebuie să prezint la Europene, dar e doar începutul. Nu am făcut toate elementele pentru că doream să fie ceva sigur, fără ratare, şi ştiam că emoţiile vor fi puternice”.

“Am ales să revin la bârnă pentru că m-am recuperat cel mai repede aici şi pentru că a fost aparatul care mi-a adus cele mai multe satisfacţii“, Sandra Izbaşa, gimnastă

Prosport

Advertisements

One Response

  1. I wish your site was in English. It looks AWESOME!

    Sarah!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: