Revine Izbaşa!

Campioană olimpică la sol, Sandra Izbaşa (foto) este la un pas de a reintra în scena gimnasticii mondiale. După aproape un an de la accidentarea gravă pe care a suferit-o, Sandra şi-a recuperat exerciţiile la trei aparate, a lăsat în urmă perioada neagră, despre care vorbeşte ca fiind “cea mai grea încercare” şi se gândeşte deja la noi provocări.
La patru luni după ce a furnizat marea surpriză a Internaţionalelor României, unde a prezentat un exerciţiu demonstrativ la bârnă, Sandra Izbaşa continuă să surprindă. Deşi viitorul ei în sportul de performanţă era privit cu scepticism după operaţia suferită la tendonul lui Ahile la piciorul drept, sportiva în vârstă de 20 de ani nu lasă loc incertitudinilor.

Ipswich: prima bornă în revenire?

Multă muncă, sute de repetări, un program individualizat de pregătire pe care l-a urmat zilnic, totul combinat cu ambiţie şi determinare. “Sandra merge bine, s-a recuperat perfect în ceea ce priveşte exerciţiile, putem spune că şi-a recuperat şi dificultatea, în ideea că îşi face solul pe care l-a avut înainte“, ne-a spus directorul tehnic al lotului, Anca Grigoraş. Cu exerciţii competitive la sol, bârnă şi sărituri, Sandra se poate întoarce în concursuri, chiar săptămâna viitoare, în întâlnirea bilaterală cu Marea Britanie, de la Ipswich, concurs ce coincide cu prima evoluţie a echipei României sub conducerea antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Bellu.

Trebuie să mai acumuleze repetări

Revenirea ei, devenită deja certitudine pentru site-ul american de specialitate “International Gymnast” este pusă însă la îndoială de stafful tehnic. “Chiar dacă Sandra pare gata, nu suntem siguri că după atâta vreme în care a avut foarte mult de recuperat este pregătită total. Deşi merge bine pe integralele pe toate trei aparatele nu are un număr suficient de repetări, astfel că o decizie vom lua cu câteva zile înainte de a pleca“, a explicat Grigoraş. Întoarcerea Sandrei în concursuri era planificată pentru 17-19 septembrie, la Naţionalele României de la Reşiţa.

Verificare pentru CM de la Rotterdam

Echipa feminină de gimnastică a României reia seria concursurilor de verificare în vederea participării la Mondialele de la Rotterdam (16-24 octombrie). Astfel, săptămâna viitoare, între 13 şi 15 august, România întâlneşte Marea Britanie, la Ipswich. Echipa va fi aleasă dintre gimnastele Sandra Izbaşa, Gabriela Drăgoi, Cerasela Pătraşcu, Amelia Racea, Raluca Haidu, Ana Porgras, Diana Chelaru, Diana Trenca, Dana Andrei.

Sursa: ProSport

Advertisements

2 Responses

  1. SUCCES SANDRA!!!

  2. I’m sorry… But can someone translate or summerize this article? Thanks..Maybe I understand something but I’d like to be sure because I hope to see Sandra in Rotterdam. She is my favourite not-italian gymnastics.
    Thank you so much!
    Anna from Italy

    P.S Good Luck for All Sandra 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: