Sandra Izbaşa a concurat după şapte luni

Campioana olimpică la sol Sandra Izbaşa (foto) a fost marea supriză a primei zile a Internaţionalelor României. Eleva lui Nicolae Forminte a revenit în concurs, după aproximativ şapte luni, evoluând la aparatul ei de suflet, bârna. Sigură pe ea, Sandra a făcut câteva elemente de încălzire după care şi-a prezentat exerciţiul, sub privirea atentă a antrenoarei Lili Cosma. “Încă sunt în recuperare, bârna merge mai bine şi de aceea am dorit să o prezint astăzi. Mă pregătesc alături de colegele de la lot şi tot ce îmi doresc este multă sănătate pentru că restul va veni de la sine”, a declarat Sandra.

Campioana de la Beijing a revenit astfel într-o competiţie după aproximativ şapte luni, după o accidentare gravă în timpul unei diagonale la sol, când a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile la piciorul drept şi o fractură la mâna stângă. “Am considerat că este important pentru ea să concureze, să arate că încă îşi doreşte să fie în echipă şi să se termine cu toate discuţiile dacă mai face sau nu gimnastică”, a explicat antrenorul coordonator Nicolae Forminte.

Sursa: Prosport.

Sandra Izbaşa revine în sala de antrenament

Campioana olimpică la sol s-a accidentat la tendonul lui Ahile. Chiar dacă Izbaşa va fi alături de colegele sale de la lotul olimpic de gimnastică, participarea ei la Campionatele Europene din primăvară este incertă.

Trei luni şi jumătate a stat campioana nostră olimpică departe de covorul de antrenamente şi concurs. Trei luni şi jumătate în care Sandra a suferit o intervenţie chirurgicală la tendonul lui Ahile, în Germania, şi practic a învăţat apoi să meargă din nou. Însă gândul ei nu a părăsit niciodată gimnastica.

„Mi-e dor de aparate, de atmosfera de competiţii, de fete”, spunea campioana în timpul cât a stat „pe bară”, pierzând una dintre cele mai aşteptate competiţii ale sezonului trecut, Campionatul Mondial.

„Cocursurile vin şi trec, însă sănătatea mea rămâne mai importantă”, se consola Sandra, care le-a ţinut pumnii colegelor ei la Londra. Cea mai mare dorinţă a gimnastei pentru noul sezon este să fie sănătoasă pentru a urca din nou pe aparate.

A amânat venirea din cauza răcelii

Sandra s-a mai întors o dată la Deva înainte de sărbătorile de iarnă. N-a mai putut rezista tentaţiei.

Locul unde s-au ţesut toate visele ei de câţiva ani, altarul carierei sale, o chemau înapoi. Imaginea diagonalei de la Buzău care s-ar fi putut transforma într-o tragedie şi care a urmărit-o mult timp a rămas doar o amintire.

Înfruntarea temerii a făcut-o să uite de toate necazurile, golul din stomac scăzând pe zi ce trece în intensitate, ajungând acum să nu-l mai simtă deloc.

„Cum a ajuns s-a urcat pe bârnă, însă nu am lăsat-o. Nu trebuie să forţeze, deşi acum dorinţa şi foamea aceasta de a reveni şi de a face ce făcea şi înainte este mare”, a spus Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică feminină.

Însă Sandra nu a stat mult atunci. Revenirea sa în echipă se va face în această săptămână. „Trebuia să ni se alăture încă de la începutul noului an, însă gripa i-a mai prelungit cu câteva zile şederea acasă. Ea este încă în recuperare cu tonusul muscular. Să vedem cum se va readapta lipsurilor de aici”, a mai precizat Forminte.

Campioana de la Beijing ştie că o vor aştepta nişte zile mai dificile, în care va trebui să reintre în ritm şi să recupereze. „Nu va fi uşor, însă am văzut-o foarte determinată să revină. În gimnastică contează şi o zi când nu faci antrenamente, nu mai zic de câteva luni. Sandra are şi un psihic puternic”, a adăugat antrenorul.

Echipa de la Deva o aşteaptă pe Sandra Izbaşa să revină în sală, deoarece crede că rezultatele şi caracterul ei le va ajuta şi pe celelalte gimnaste să se „ridice”. „Sandra dă un alt statut lotului. Cred că în jurul ei se poate forma o echipă mai puternică şi mai competitivă”, s-a mai confesat coordonatorul lotului.

adevarul.ro