Super foto-reportaj: Prinde-mă dacă poți!

Doi dintre cei mai buni sportivi români au realizat o şedinţă specială de pregătire la iniţiativa ProSport. Pe o pistă improvizată, în faţa Academiei Militare din Bucureşti, campioana olimpică la sol Sandra Izbaşa (19 ani) l-a avut profesor de atletism pentru o zi pe medaliatul cu bronz european la 400 m, Ioan Vieru (31 de ani).

Mijlocul de iarnă dă senzaţia unui început de primăvară răcoros. Decorul e unul sever, Academia Militară. E marţi, nu-i 13, e doar 12. Ca şi ora la care sosesc protagoniştii: campioana olimpică la sol coboară din maşina ProSport, iar sprinterul descinde din maşina unui prieten. Îşi dau mâna pe scările Academiei, trepte ce simbolizează parcă golgota urcuşului lor spre marea performanţă, şi îşi zâmbesc. “Sandra Izbaşa!”.

“Încântat, Ioan Vieru!”. Îmbrăcată într-un hanorac roşu, inscripţionat cu “Academia de gimnastică Bart Conner”, şi pantalon de trening albastru, Sandra îl tachinează pe “Moldo”, legitimat şi el la clubul Steaua, cum că n-ar respecta tradiţia roş-albastră. “Ei hai, că nu e obligatoriu, în plus la antrenament porţi lucrurile în care te simţi mai comod”, ripostează tipul cu aer de hip-hoper. Se privesc câteva secunde şi izbucnesc în râs. Tocmai s-a spart gheaţa şi cei doi arată ca un cuplu de patinatori ce parcă abia aşteaptă să taie ringul în proba de dans.

“Ai căzut rău, nu glumă”

“Dansul” sportiv… pe mai târziu. Deocamdată vorbele se leagă repede, de parcă se cunosc de câţiva ani. Îşi adresează întrebări scurte, îşi întorc imediat răspunsurile, fiecare căutând să descopere din celălalt. Aflată încă în recuperare după ruptura de tendon ahilian, Sandra şchioapătă uşor, şi “Moldo” o priveşte întrebător. “Stau de cinci luni, am avut piciorul drept şi mâna stângă în ghips. Două luni nu m-am putut mişca singură, a fost ca naiba”, îl lămureşte. “Da’ ai căzut rău, nu glumă. Te refaci până la Mondiale?”, o compătimeşte el. “Trebuie! De luna viitoare încep să lucrez şi tehnic, că deocamdată exersez doar pe partea fizică. Sper să îmi recuperez până în octombrie măcar solul”, conchide optimistă Sandra, liderul lotului olimpic.

Stretching… de introducere

Discuţia alunecă uşor spre pregătire şi cei doi hotărăsc să înceapă miniantrenamentul cu exerciţii uşoare, de încălzire. Sandra îi exemplifică câteva elemente de mobilitate, pe care Vieru le priveşte un pic sceptic şi le execută abia după îndelungi parlamentări. “Astea dau cam greu la spate, iar sfoara n-aş executa-o niciodată”, protestează el. Peste câteva secunde se schimbă rolurile, Vieru fiind cel care comandă exerciţiile. “Din astea facem şi noi, nu e problemă. Hai, ceva mai greu, ce se face la atletism şi nu se face la gimnastică!”, sare Sandra. Se amuză şi încearcă să improvizeze noi elemente. Spre exemplu, ridicarea piciorului la 90 de grade, care formează parcă un dreptunghi fără o latură. Cei doi încearcă să-şi atingă şi mâinile (foto stânga), cam ca doi jucători de tenis dintr-un dublu mixt care se întind să returneze o minge la fileu. “Uite, nu putem să ne atingem. Parcă am fi în celebrul film «Lanţul» la scena de final…”, susţine sprinterul.

Nisipul, elementul de legătură

Ceasul ticăie amenințător, pentru că programul unui sportiv e strict, dar cei doi mai apucă să vorbească despre interminabilele cantonamente. “Noi avem două pe an, unul în ianuarie, la munte, şi unul vara, la mare, unde facem alergări pe nisip”, explică serioasă Sandra. “Moldo” îi fură imediat vorba: “Cu nisipul suntem prieteni şi noi la pregătire, deşi mie unul nu-mi place. Când s-or inventa 400 m pe nisip, atunci cred că voi fi fan”, decretează el. Sandra şi Ionuţ mai dau două ture de alergare “scanaţi” de fotoreporteul Răzvan Lupică şi de echipa Pro TV, dar timpul se scurge rapid şi drumul celor doi se bifurcă. În călătorii spre noi culmi ale performanţei și spre noi medalii pentru România.

Beckham de România

Ioan Vieru (31 de ani) a prins generaţii întregi de atleţi de la veterani precum Sorin Matei, George Boroi sau Ghiţă Guşet. Alături de triplusaltistul Marian Oprea, Vieru, poreclit şi “Beckham de România” pentru asemănarea cu celebrul fotbalist, ţine sus steagul atletismului masculin românesc din ultimii ani. Anul trecut, în martie, a obţinut bronzul la Europene, după ce câteva luni s-a izolat în munţi, la Piatra Arsă, unde a bătătorit în lung şi-n lat mantaua albă.

Sandra cântă la duş

Campioana olimpică recunoaşte că nu poate trăi fără mişcare şi, mai ales, fără dans, modul în care crede că se exprimă cel mai bine. Sandra mărturiseşte că uneori mai şi fredonează câte un refren: “Cânt doar când pot şi am unde, adică trebuie să fie şi un loc unde să mă simt bine. La duş cânt mai rar.Totul depinde de starea de spirit”.

Ca Forest Gump

Reprezentant al unei probe ce combină viteza cu rezistenţa, Vieru, elevul lui Victor Nicolae, aleargă cam două ore la antrenament. Sandra a alergat şi trei ore continuu: “Când eram mai mică, am primit pedeapsă de la antrenori, iar ritmul pe tot timpul alergării a fost acelaşi. Acum nu ştiu dacă aş mai putea”.

FOTO: Răzvan Lupică

Articol publicat de Mirela Basescu, Andru Nenciu in Prosport48

O zi din viaţa unei gimnaste: Sandra Izbaşa

-prima partea a unui articol foarte frumos si elaborat din ziarul Adevarul, scris de Maria Bercea.

Sandra Izbaşa a câştigat 13 medalii la cele mai importante competiţii de gimnastică şi e răsfăţata lotului naţional feminin. Ajunsă la vârsta de 19 ani, sportiva trebuie să ia o decizie: să renunţe sau nu la gimnastică?

FOTO: Adevarul

FOTO: Adevarul

Totul era simplu pentru Sandra Izbaşa în ziua în care a câştigat medalia de aur la sol la Olimpiada de la Beijing, în 2008. Se conformase deciziilor antrenorilor, urmase programul de pregătire, ascultase sfaturile părinţilor şi toate o duseseră pe cea mai înaltă treaptă a unui podium olimpic.

Un an mai târziu, campioana la gimnastică în vârstă de 19 ani are în continuare acelaşi program zilnic, stabilit de antrenori: trezirea la 7.00 – pentru că e vacanţă –, stingerea la 22.30, în fiecare dimineaţă cântarul, care dictează dacă trebuie să mănânce mai puţin sau să facă mai mult efort. La primul antrenament bârnă, paralele, sărituri, gimnastică artistică şi mobilitate; la al doilea, sol, bârnă, paralele şi forţă. În total 12 antrenamente pe săptămână şi patru ore pentru ieşit în oraş, duminică după-amiază.

Cinci minute de echilibru, obligatoriu

La 10.05 începe antrenamentul de dimineaţă. În sala Centrului Olimpic de Gimnastică de la Deva, cele 13 fete din lotul naţional s-au aliniat şi îl salută pe antrenorul coordonator, Nicolae Forminte. Acesta inspectează genunchiul bandajat al uneia dintre fete şi apoi le lasă să se încălzească. Sandra dă drumul la muzică şi conduce prima parte a antrenamentului. Părul prins în coadă şi vopsit roşcat îi sare dintr-o parte în alta în acelaşi ritm cu mişcările picioarelor goale, musculoase şi nebronzate, în timp ce aleargă în faţa colegelor sale în jurul suprafeţei de antenament la sol.

„Claudia, întinde genunchiul, Claudia”, se aude vocea antrenoarei Liliana Cosma. După ce s-au aşezat jos, conducerea e preluată de Cerasela, care se îndoaie de mijloc, face întinderi şi extensii pe care fetele le imită la fracţiuni de secundă distanţă, semn că le-au mai făcut de mii de ori. Când colegele stau în mâini, Sandra se sprijină şi întinde un picior. În ritm cu celelalte, stă pe o parte şi ridică piciorul până în spatele umărului.

Brusc, fetele renunţă la tricorile albe pe care le purtau şi rămân în costume colorate de gimnastică şi şort negru. S-au strâns pe o latură a suprafeţei de antrenament şi pornesc câtre patru sau cinci, în rând, către latura opusă, mergând în mâini, drepte ca nişte lumânări, apoi făcând flic-flacuri sau sărituri pe spate. Între timp, Sandra s-a retras pe margine şi face, concentrată, câteva extensii.

La 10.25, toate 13 stau din nou în formaţie şi trebuie să îşi menţină echilibrul cu un picior pe sol, celălalt întins în faţă şi mâinile „coroniţă” timp de un minut. „Nu te lăsa pe spate!”, răsună vocea lui Forminte, care se plimbă printre ele. „Trunchiul, spatele drept, umerii jos”. Cu ochii la ceas, antrenorul dictează: „Jos.” „De acum înainte, indiferent dacă sunt eu în sală sau nu, faceţi 25 de minute încălzire şi cinci minute echilibru, obligatoriu!”

Antrenorii ştiu mai bine

La gimnastică faci ce ţi se spune, fie că ai 9 sau 19 ani. Şi asculţi. Asta e cheia succesului. Aşa se face că Sandra se antrenează la toate cele patru aparate pentru Mondialele din noiembrie.

FOTO: Adevarul

Sandra Izbaşa se odihneşte după integralele la sol. Urmează exerciţiile de forţă. (FOTO: Adevarul)

„Antrenorii vor decide ceea ce voi prezenta la concurs. Ascult de decizia lor, este importantă şi ştiu că mă îndrumă bine. Dacă ei zic aşa, aşa va fi. N-am ce zice”, spune gimnasta.

Primul aparat al zilei sunt paralelele inegale. Sandra îşi prinde de încheieturile mâinilor bucăţi de bandaje, pentru protecţie; pune o buclă în jurul degetului mijlociu şi trece tifonul de-a lungul palmei, până la încheietură, unde îl leagă peste nişte manşete elastice roşii. Se dă pe palme cu miere, apă şi apoi pulbere de magneziu, ca să nu alunece de pe bare. Apoi se urcă pe paralele şi începe să se rotească. Lucrează „pe tare”, adică deasupra unei saltele, nu a unei gropi pline cu bucăţi de burete. E „ultima etapă” a pregătirii la paralele.

După ce coboară, e rândul Gabrielei Drăgoi, singura colegă din lotul olimpic de la Beijing care se mai antrenează încă la Deva. „Eu am stat de două ture, că ­m-am plesnit cu coada”, râde Sandra în timp ce-şi prinde mai bine părul cu elastice colorate. „Haide, hai”, îi strigă Gabrielei.

Cu ochii închişi pe bârnă

La a doua urcare pe bară, după câteva rotiri, Sandrei îi alunecă mâna şi cade grămadă pe saltea. „O să se umfle genunchii.” Pentru ea e sfârşitul antrenamentului de dimineaţă. Forminte umple repede două punguţe cu cuburi de gheaţă luate dintr-o cutie frigorifică şi fuge la vestiar, după care strigă: „Trenca, du-te până în cămin şi adu-mi nişte Lioton.” Sandra apare peste cinci minute zâmbitoare, dar cu genunchii împachetaţi în feşe de tifon care ţin gheaţa. „Am vrut să văd dacă e mai tare bara ca mine”, spune cu gura până la urechi. E o accidentare ca atâtea altele.

Antrenorul Nicolae Forminte e singurul de la care Sandra acceptă ajutor (FOTO: Adevarul)

Antrenorul Nicolae Forminte e singurul de la care Sandra acceptă ajutor (FOTO: Adevarul)

„Mai cădem haios, mai râdem. Sunt senzaţii tari astea. Dacă le-am fi pus pe YouTube cred că am fi avut vizualizări destul de bune. Mă şi oftic, dar ce să fac?”

Sandra e obişnuită cu loviturile şi accidentările, pentru că face gimnastică de la patru ani. La trei ani şi jumătate a încercat tenisul, la iniţiativa tatălui, care voia ca ea să facă un sport, dar nu i-a plăcut pentru că era mai mică decât racheta. A doua încercare a fost la scrimă, „unde aveam impresia că spada este adevărată şi mi-a fost frică”. Apoi a intrat în sala de gimnastică de la Steaua şi a rămas cu gura căscată. La iniţiere, a fost singura din grupă care a mers cu ochii închişi o bârnă întreagă. „Am coborât şi am zis «Am terminat». Atunci mi-au spus «Eşti selecţionată!»”

Momentul renunţării

De la iniţiere, a trecut la iniţiere avansată, apoi la grupa mare. „De acolo am început să cresc, să cresc, să cresc. Bineînţeles, am avut şi momente de cădere, de pus punct. Nu că nu îmi plăcea, îmi plăcea, dar era foarte greu, schimba totul pentru mine. Plecam la concurs, plecam în cantonamente, mi-era foarte greu fără părinţi.” Când a ajuns în lotul de la Oneşti, în 2003, în prima lună şi-a dorit să se întoarcă acasă.

FOTO: Adevarul

FOTO: Adevarul

„Era foarte greu: şi departe de casă, şi antrenamentele mult mai grele, mai intense. Dar am început să mă obişnuiesc. ­Ne-am ajutat şi între noi. Ziceam «tragem de noi, tragem de noi, orice ar fi, tragem de noi». Făceam haz de necaz cum face românul şi treceam peste.” De altfel, Sandra nu e omul care să renunţe uşor.

„Eu sunt de fel orgolioasă, când pornesc pe un drum, mi-e greu să dau înapoi, vreau să ating acel ceva, să fiu eu acolo. Câteodată, când mă sfâşia de durere, atunci îmi venea să pun punct. Am avut foarte multe momente de acest gen. Ca orice sportiv: nu cred că a fost vreunul care să nu aibă cel mai mic moment în care să vrea să renunţe.”

În prezent însă, renunţarea pare a fi ultimul lucru la care se gândeşte gimnasta. După 40 de minute de pauză, genunchii loviţi şi-au mai dat drumul şi ea se va antrena după-amiază. „Trebuie. Nu zic doar aşa, trebuie pentru că mai e foarte puţin (până la concurs – n.r.) şi chiar dacă m-ar durea, m-aş lega şi tot aş face. Nu e genul meu să mă recuperez atâta.”

Suspină pentru aur!

foto:Prosport

foto:Prosport

Sandra Izbaşa este exemplu perfect de reuşită: campioană olimpică la sol, studentă în primul an la kinetoterapie la Cluj şi un lider – model pentru colegele mai mici. Totul construit pe un munte de ambiţie şi voinţă. La 19 ani, ea trage tare pentru Mondiale unde ţinteşte titlul la sol, singurul care îi lipseşte.

Danilova înainte. Salt. Flic- flac. Concentrarea i se citeşte în privire, iar fiecare mişcare degajă energie şi forţă. Bârna răsuna ritmic, iar liniştea din sală amplifică fiecare tremur al aparatului. „Deschide mai mult, Sandra!”, corectează, din când în când, antrenoarea Lili Cosma. Se lucrează pe toate aparatele, însă privirile tuturor se furişează spre cea care lucrează pe „puntea suspinelor”. Înaltă, sigură pe ea, parcă sfidează legile gravitaţiei pe cei 10 centimetri ai bârnei. Sandra Izbaşa. Cea mai galonată gimnastă a României din ultimii ani şi liderul actualei generaţii nu mai are nevoie de prezentare.

ÎNCĂ MAI ARE DURERI
Antrenamentul e abia la început, dar intensitatea  lui se reflectă deja pe chipul colorat de efort. „Fără muncă nu rezolvi nimic, iar muncă înseamnă în primul rând transpiraţie”, şopteşte Sandra în timp ce îşi aşteaptă rândul la sol. Lucrează protejând piciorul drept cu un cipic. Urmele intervenţiei chirurgicale în talpă, de unde i-au fost extirpaţi nişte negi, au început să se şteargă, însă durerile persistă, ceeea ce o face pe bucureşteancă să strângă din dinţi la aterizările dure: „Talpa este încă sensibilă de aceea lucrez cu protecţie. E mai greu când se încălzeşte piciorul, simt ca o arsură, dar la finalul antrenamentului pun gheaţă şi e ok. Nu mă pot opri în timpul exerciţiului să răcoresc talpa pentru că pierd ritmul, în plus dacă se răceşte piciorul, apar durerile”.

„NU MĂ LASĂ INIMA SĂ FAC DOUĂ APARATE”
Durerea, un adversar incomod, nu o poate împiedica să lucreze pe patru aparate. Sandra continuă să fie o gimnastă completă, exact ca la începuturi. „Nu este uşor, dar nu mă lasă nici inima să intru în sală şi să mă antrenez doar pe două. În plus este hotărârea luată de domnii antrenori, şi respect acest lucru”, zâmbeşte ea.  Dincolo de spusele ei răzbate puţină îngrijorare. Se gândeşte deja la provocarea pe care o aşteaptă la Londra (13-18 octombrie), unde visează să danseze pentru titlul mondial la sol, singurul pe care nu-l are în vitrină. „Am două variante de sol, una uşoară cu plecare din 6.0 – 6.1 şi una mai grea din 6.2- 6.3. Probabil voi prezenta exerciţiul cu care merg la Londra, la Naţionale. Muzica va fi diferită de cea de la Olimpiadă, va fi o melodie mai tristă, pe care am evoluat în concursul de la  Jesolo”, dezvăluie Sandra.

„Am trecut de rebeliune”

Deşi mulţi credeau că va renunţa la gimnastică vara aceasta, când şi-a luat Bac-ul, Sandra a infirmat prezicerile celor pesimişti. Sinceră, recunoaşte însă că a trecut peste pornirile adolescentine de revoltă şi că acum, la 19 ani, nu are probleme în a respecta programul cazon din cantonamentul de la Deva: „Am trecut de perioada de rebeliune cu ajutorul părinţilor şi a domnilor antrenori. A fost un moment greu atunci, însă am înţeles că trebuie să îi ascult pe cei care îmi vor binele. În gimnastică nu e loc de târguială, faci ce ţi se spune şi încerci să dai totul”.

„Nu e greu să urmezi programul impus de pregătire, chiar dacă ai 19 ani. Respect hotărârile antrenorilor, pentru că şi ei mă respectă la rândul lor” Sandra Izbaşa.

„Prefer să tac şi să fac. Îmi doresc să am parte de linişte ca să mă pot pregăti aşa cum trebuie, nu să îmi fie distrasă atenţia de altceva”, Sandra Izbaşa

„Aparatul la care va creşte cel mai mult este solul, cât despre bârnă, se va modifica şi ea, dar nu semnificativ”, Nicolae Forminte

„Sandra este motivată, lucrează pe patru aparate şi este conştientă de ce aşteptăm toţi de la ea. Pe măsură ce ne apropiem de Mondiale, vom hotărî câte aparate va face în concurs”,
Nicolae Forminte, antrenor

4 aparate într-un concurs oficial le-a făcut în 2008, la JO de la Beijing, unde Sandra s-a clasat pe locul 8. Este greu însă de crezut că Izbaşa va încerca să atace titlul mondial absolut şi la Mondialele de la Londra, urmând să se concentreze doar pe două aparate: sol şi bârnă.

Sandra, de la A la Z:

A – Ambiţie: „întotdeauna obţin ceea ce îmi propun”

B – Bucureşti, locul unde s-a născut

C – Curiozitate: „vreau să descopăr tot ce e nou”

D – Disciplină: „fără ea nu poţi face nimic, e una dintre cele mai importante însuşiri ale unei gimnaste”

E – Efort: „făcut constant, de 16 ani”

F – Florin, numele tatălui ei

G – Graţie, una dintre calităţile care au ajutat-o să câştige aurul olimpic la sol

H – Handbal: „sportul pe care l-am practicat, al doilea în preferinţe, după gimnastică”

I – Izbaşa: „numele primit de la tata, care la rândul lui l-a luat de la bunicul, care a fost pilot de avion”

J – Jocurile Olimpice: „competiţia care m-a ajutat să-mi împlinesc visul”

K – Kilograme: „bătălia pe care trebuie să o dai cu tine pentru a te menţine în greutatea ideală”

L – Luptă: „nu trebuie să renunţi niciodată, ci să crezi şi să-ţi atingi obiectivul”

M – Muzică: „dacă muzică nu e, nimic nu e”

N – Noroc: „degeaba ai talent, dacă nu ai şi noroc”

O – Originală

P – Profesori: ”fără ei nu aş fi ajuns ce sunt azi, sunt foarte importanţi pentru mine”

R – Raluca, al doilea nume, dar şi Roxana, numele mamei ei

S – Sol, aparatul ei preferat

T – Tone, aproximativ două tone cântăreşte maşina pe care a primit-o, un Hoover

U – Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj, locul unde e studentă, în primul an, la kinetoterapie

V – Victorie: „partea care îmi place cel mai mult”

Articol publicat de Mirela Basescu in Prosport.

*Ne cerem scuze pentru update-urile rare din ultima perioada si va asiguram ca va vom tine la curent cu noutatile.