Super foto-reportaj: Prinde-mă dacă poți!

Doi dintre cei mai buni sportivi români au realizat o şedinţă specială de pregătire la iniţiativa ProSport. Pe o pistă improvizată, în faţa Academiei Militare din Bucureşti, campioana olimpică la sol Sandra Izbaşa (19 ani) l-a avut profesor de atletism pentru o zi pe medaliatul cu bronz european la 400 m, Ioan Vieru (31 de ani).

Mijlocul de iarnă dă senzaţia unui început de primăvară răcoros. Decorul e unul sever, Academia Militară. E marţi, nu-i 13, e doar 12. Ca şi ora la care sosesc protagoniştii: campioana olimpică la sol coboară din maşina ProSport, iar sprinterul descinde din maşina unui prieten. Îşi dau mâna pe scările Academiei, trepte ce simbolizează parcă golgota urcuşului lor spre marea performanţă, şi îşi zâmbesc. “Sandra Izbaşa!”.

“Încântat, Ioan Vieru!”. Îmbrăcată într-un hanorac roşu, inscripţionat cu “Academia de gimnastică Bart Conner”, şi pantalon de trening albastru, Sandra îl tachinează pe “Moldo”, legitimat şi el la clubul Steaua, cum că n-ar respecta tradiţia roş-albastră. “Ei hai, că nu e obligatoriu, în plus la antrenament porţi lucrurile în care te simţi mai comod”, ripostează tipul cu aer de hip-hoper. Se privesc câteva secunde şi izbucnesc în râs. Tocmai s-a spart gheaţa şi cei doi arată ca un cuplu de patinatori ce parcă abia aşteaptă să taie ringul în proba de dans.

“Ai căzut rău, nu glumă”

“Dansul” sportiv… pe mai târziu. Deocamdată vorbele se leagă repede, de parcă se cunosc de câţiva ani. Îşi adresează întrebări scurte, îşi întorc imediat răspunsurile, fiecare căutând să descopere din celălalt. Aflată încă în recuperare după ruptura de tendon ahilian, Sandra şchioapătă uşor, şi “Moldo” o priveşte întrebător. “Stau de cinci luni, am avut piciorul drept şi mâna stângă în ghips. Două luni nu m-am putut mişca singură, a fost ca naiba”, îl lămureşte. “Da’ ai căzut rău, nu glumă. Te refaci până la Mondiale?”, o compătimeşte el. “Trebuie! De luna viitoare încep să lucrez şi tehnic, că deocamdată exersez doar pe partea fizică. Sper să îmi recuperez până în octombrie măcar solul”, conchide optimistă Sandra, liderul lotului olimpic.

Stretching… de introducere

Discuţia alunecă uşor spre pregătire şi cei doi hotărăsc să înceapă miniantrenamentul cu exerciţii uşoare, de încălzire. Sandra îi exemplifică câteva elemente de mobilitate, pe care Vieru le priveşte un pic sceptic şi le execută abia după îndelungi parlamentări. “Astea dau cam greu la spate, iar sfoara n-aş executa-o niciodată”, protestează el. Peste câteva secunde se schimbă rolurile, Vieru fiind cel care comandă exerciţiile. “Din astea facem şi noi, nu e problemă. Hai, ceva mai greu, ce se face la atletism şi nu se face la gimnastică!”, sare Sandra. Se amuză şi încearcă să improvizeze noi elemente. Spre exemplu, ridicarea piciorului la 90 de grade, care formează parcă un dreptunghi fără o latură. Cei doi încearcă să-şi atingă şi mâinile (foto stânga), cam ca doi jucători de tenis dintr-un dublu mixt care se întind să returneze o minge la fileu. “Uite, nu putem să ne atingem. Parcă am fi în celebrul film «Lanţul» la scena de final…”, susţine sprinterul.

Nisipul, elementul de legătură

Ceasul ticăie amenințător, pentru că programul unui sportiv e strict, dar cei doi mai apucă să vorbească despre interminabilele cantonamente. “Noi avem două pe an, unul în ianuarie, la munte, şi unul vara, la mare, unde facem alergări pe nisip”, explică serioasă Sandra. “Moldo” îi fură imediat vorba: “Cu nisipul suntem prieteni şi noi la pregătire, deşi mie unul nu-mi place. Când s-or inventa 400 m pe nisip, atunci cred că voi fi fan”, decretează el. Sandra şi Ionuţ mai dau două ture de alergare “scanaţi” de fotoreporteul Răzvan Lupică şi de echipa Pro TV, dar timpul se scurge rapid şi drumul celor doi se bifurcă. În călătorii spre noi culmi ale performanţei și spre noi medalii pentru România.

Beckham de România

Ioan Vieru (31 de ani) a prins generaţii întregi de atleţi de la veterani precum Sorin Matei, George Boroi sau Ghiţă Guşet. Alături de triplusaltistul Marian Oprea, Vieru, poreclit şi “Beckham de România” pentru asemănarea cu celebrul fotbalist, ţine sus steagul atletismului masculin românesc din ultimii ani. Anul trecut, în martie, a obţinut bronzul la Europene, după ce câteva luni s-a izolat în munţi, la Piatra Arsă, unde a bătătorit în lung şi-n lat mantaua albă.

Sandra cântă la duş

Campioana olimpică recunoaşte că nu poate trăi fără mişcare şi, mai ales, fără dans, modul în care crede că se exprimă cel mai bine. Sandra mărturiseşte că uneori mai şi fredonează câte un refren: “Cânt doar când pot şi am unde, adică trebuie să fie şi un loc unde să mă simt bine. La duş cânt mai rar.Totul depinde de starea de spirit”.

Ca Forest Gump

Reprezentant al unei probe ce combină viteza cu rezistenţa, Vieru, elevul lui Victor Nicolae, aleargă cam două ore la antrenament. Sandra a alergat şi trei ore continuu: “Când eram mai mică, am primit pedeapsă de la antrenori, iar ritmul pe tot timpul alergării a fost acelaşi. Acum nu ştiu dacă aş mai putea”.

FOTO: Răzvan Lupică

Articol publicat de Mirela Basescu, Andru Nenciu in Prosport48

Advertisements