Tsukahara printre frunze! Sandra Izbaşa numără zilele până va alerga din nou!

Pe o alee a cartierului bucureştean Drumul Taberei, o fată înaltă, subţirică, desenează piruete printre frunzele îngălbenite. Râde plină de viaţă şi improvizează pe bordura îngustă de ciment ce străjuieşte drumul o bârnă de concurs.

Şchioapătă un pic, dar piciorul ridicat la 90 de grade şi braţele întinse într-un echilibru perfect îţi şterg repede orice întrebare. “Mi-e dor de sală, de elemente, mi-e dor să mă mişc. Îmi amintesc perfect totul, reperele pe care le am la elemente, unghiurile… Când faci de 15 ani gimnastică nu ai cum să uiţi”, murmură Sandra. În acelaşi timp, departe, la Londra, în sala Millennium, elevele lui Forminte concurează pentru o finală la Mondiale. Viaţa îşi urmează cursul.

Şocul o urmărește
Sandra este veselă şi tonică. Vorbeşte repede, râde mult, însă tăcerile neaşteptate închid parcă lucruri de care îi e prea teamă să se apropie, chiar şi cu gândul. “Acum e bine, mă recuperez rapid. Pot să gândesc la rece ce s-a întâmplat, însă ceva s-a rupt în mine. Va rămâne trăirea aceea când am pus mâna şi am simţit că nu mai am tendon, mi s-a făcut un gol în suflet”, murmură trist. O durere care se va estompa în timp şi pe care sportiva de 19 ani vrea să o lase în urmă: “Încă nu am trecut peste acel şoc, însă am reuşit, cu greu, să îmi ascult muzica de la sol. Înainte mi se făcea rău numai când auzeam primele acorduri, am încercat să îmi revăd exerciţiul de la Olimpiadă. Imaginea aceea mă urmăreşte mereu”.

“Mi se părea un coşmar”
Însă cel mai greu a fost adaptarea la noua viaţă. Zi de zi în sală, la antrenamente, totul s-a schimbat într-o secundă, când s-a trezit pe patul unui spital. “Mă simţeam un om inutil, mi se părea un coşmar. De la patru membre să trec la două şi să nu mă pot mişca fără ajutor. A fost cumplit, nu doresc nimănui asta”, spune ea. Acum îşi împarte timpul între recuperare, odihnă, lecturi, plimbări şi internet, lucruri pe care nu şi le-a permis niciodată. În urmă cu două zile a scăpat de ghipsul la mâna stângă şi acum e iarăşi “un om normal” cum îi place să spună. Numără zilele rămase până pe 7 decembrie când va putea alerga din nou: “Nu mai am răbdare, îmi doresc mult să fiu ca înainte. Acum e prea devreme să ştiu ce va urma, dar mă gândesc că urmează un an par şi asta îmi dă puterea să sper”.

Primele Mondiale văzute de acasă
Discuţia alunecă spre Mondiale. Sandra pare că urmăreşte tot: ştie de ultimele accidentări, de orele de intrare în concurs: “Le-am vizitat pe fete înainte de a pleca şi le-am încurajat. Sunt primele Mondiale pe care le văd de acasă, de când m-am apucat de gimnastică”. Anul acesta, la Londra, dorea să cucerească titlul mondial. Pregătise un sol pe măsură, cu o dificultate de 6.3. “Am reuşit să-mi fac în gând exerciţiul de la sol. Mă opresc tot timpul la Tsukahara echer, unde m-am accidentat, am o reţinere, dar după ce depăşesc acea diagonală, restul vine de la sine”, zâmbeşte ea. Este doar un prim pas. Urmează mai mulţi, toți pe ritmul muzicii de la solul care i-a adus aurul olimpic. Încă o piruetă printre frunzele de pe alee…

În urmă cu trei săptămâni, Sandra Izbaşa suferea o accidentare gravă la un antrenament, ruptură totală a tendonului ahilian drept şi fractură la mâna stângă, ajungând direct pe patul de spital. Campioana olimpică la sol a luptat permanent pentru a depăşi momentul, iar acum totul gravitează în jurul a două zile, 13 noiembrie, când va renunţa la cizma specială pe care o poartă, şi 7 decembrie, când va alerga din nou.

Germania, marea şansă
Şansa Sandrei de a renunţa la cârje la numai două săptămâni după accidentare a constituit-o intervenţia chirurgicală de reconstituire a tendonului ahilian drept la o clinică din Maintz. Imediat după operaţie a purtat o cizmă specială (foto mic), cu care poate merge singură, pe 13 noiembrie urmând să renunţe şi la aceasta. “Piciorul e bine, calc uşor în el şi abia aştept să pot merge aşa cum trebuie. A fost greu pentru că practic am învăţat să calc din nou, am fost ca un bebeluş”, mărturiseşte Sandra.

Un articol preluat din Prosport.

Sandra Izbaşa, între recuperare şi facultate

FOTO: Adevarul

Sandra este în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca, secţia Kinetoterapie şi motricitate specială (FOTO: Adevarul)

Reîntoarsă acasă după ce a suferit în Germania o operaţie de reconstituire a tendonului ahilian drept, Sandra Izbaşa încearcă să valorifice timpul învăţând pentru facultate şi pentru carnetul de şofer. Florin şi Roxana Izbaşa, părinţii campioanei noastre olimpice la gimnastică, au învăţat de la medicul german cum să-i facă un masaj special sportivei pentru a-i menţine tonusul muscular.

Când eşti sănătos ai o mie de vise, când eşti bolnav ai doar unul singur… Sandra Izbaşa, cea mai bună gimnastă română a momentului, înţelege cel mai bine acest mesaj, după ce s-a accidentat în timpul unui antrenament acum câteva săptămâni la picior şi la mână.

În loc de exerciţiile artistice de pregătire pentru Campionatele Mondiale, care vor avea loc săptămâna viitoare şi la care visa să urce pe podium , ea luptă cu sine, cu corpul său, nerăbdătoare pentru a-şi reveni cât mai repede.

„Simte nevoia să pună călcâiul jos, să grăbească puţin lucrurile, dar nu are voie. I-am şi explicat că e ca un nou născut. E un nou tendon pe care trebuie să-l obişnuieşti, nu să-l forţezi să meargă dintrodată”, explică tatăl gimnastei, Florin Izbaşa.

Cunoscută ca fiind o fire energică, gimnasta noastră se deplasează acum fiind ajutată de un dispozitiv special, creat special pentru ea, care accelerează procesul de recuperare.

„E un fel de cizmă cu toc sub călcâi care scade în înălţime gradat şi care îi permite să treacă de la extensie la flexie. Poate merge singură, fără cârje. Dacă vrea să meargă mai repede trebuie să le folosească”, a explicat părintele, care a adăugat că trebuie să poarte acest dispozitiv timp de 12 săptămâni.

Timp în care va avea timp să se pregătească pentru prima sesiune din viaţa de student, dar şi pentru examenul pentru carnetul de şofer.

Părinţii o ajută cu fizioterapia

De profesie medici, părinţii Sandrei Izbaşa, Florin şi Roxana, o ajută pe gimnastă cu un masaj special de recuperare, învăţat de la specialiştii germani.

„Atât eu cât şi soţia mea am învăţat de la doctorul din Germania cum să îi facem masaj la picior. Este unul special care ajută la menţinerea tonusului musculaturii”, a mai spus tatăl sportivei, care ţine permanent legătură cu cel care a operat-o.

„Îi mai trimit poze din când în când pe mail şi îi descriu cum se mai prezintă situaţia. El ne răspunde şi ne explică la ce să ne aşteptăm. Chiar acum mi-a scris că incizia se vindecă bine. Mai trebuie scoase firele… şi să aşteptăm să se vindece”, a încheiat Florin
Izbaşa.

Păstrăm legătura cu doctorul care a operat-o pe Sandra prin e-mail.Florin Izbaşa, tatăl gimnastei Sandra Izbaşa

Forminte: „Pe Sandra nu o poate înlocui nimeni“

În plină pregătire pentru Campionatele Mondiale de la Londra, lotul feminin de gimnastică se află în grafic. Fără cea mai valoroasă gimnastă a României a momentului, Sandra Izbaşa, dar cu două debutante, Diana Chelaru şi Ana Porgras, şi două gimnaste accidentate, Anamaria Tămârjan şi Gabriela Drăgoi, delegaţia noastră are emoţii.

„Mergem cu cele patru gimnaste şi sperăm la un rezultat bun. Se simte lipsa Sandrei în lot, la fel cum s-ar simţi lipsa oricărei gimnaste foarte bune. Pe Sandra nu o poate înlocui nimeni; cu ea am fi avut o şansă în plus la câştigarea unei medalii”, spune Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului.

Cât priveşte competiţia mondială, tehnicianul român crede că va conta foarte mult nota primită la execuţie. Şi din acest punct de vedere, la sol, am fi avut prima şansă cu Sandra Izbaşa în echipă. „Lucrurile erau clare şi locul pe podium sigur, doar dacă nu se bătea singură. Acum ne rămâne să vedem ce se va întâmpla…”, a încheiat Forminte

articol din Adevarul

Marile speranţe

FOTO: Prosport

FOTO: Prosport

La o săptămână după ce a suferit în Germania o intervenţie chirurgicală de reconstituire a tendonului ahilian drept, Sandra Izbaşa s-a întors în ţară

Accidentată grav la un antrenament în urmă cu 10 zile, Sandra Izbaşa are puterea să viseze din nou. Ea a revenit în ţară, călcând singură, fără cârje, purtând însă un dispozitiv special la piciorul drept, păstrând ghipsul doar la mâna stângă.

Operată în urmă cu o săptămână la clinica din Mainz, lângă Frankfurt pe Main, Sandra Izbaşa a început lupta cu propriul organism. Operaţia de reconstituire a tendonului ahilian la piciorul drept, realizată după o tehnică de ultimă oră, ce cuprinde introducerea unui tub organic care în şase luni se va resoarbe în organism, a accelarat şi procesul de recuperare. Astfel, la numai trei zile după operaţie, campioana olimpică la sol învăţa să păşească din nou, singură, ajutată de o cizmă specială, comandată de profesorul doctor Heinz Lohrer tocmai la Munchen. “Este un dispozitiv special, făcut pentru ea, care îi permite să treacă de la extensie la flexie, gradat. Ea poate păşi singură, fără cârje, acestea putând fi folosite când doreşte să se mişte mai repede. Dispozitivul acesta îi permite ca peste 12 săptămâni să se poată ridica pe vârfuri şi să facă sărituri uşoare“, explică Florin, tatăl Sandrei. Dacă de ghipsul la mâna stângă nu poate scăpa decât peste trei săptămâni, cel de la picior este necesar doar pe timpul nopţii, când trebuie să poarte o atelă ghipsată. “Pentru a preîntâmpina eventualele accidente e bine să îl poarte, iar ziua, când doreşte să meargă, poartă acea cizmă specială“, conchide Florin Izbaşa.

articol din Prosport