Sandra Izbaşa scrie pentru ProSport Hai, Ana! Hai, Ana!

Deşi sunt departe de fete, gândul meu nu s-a dezlipit zilele acestea de sala “Millenium Dome” . Mi-aş fi dorit să mă fi pierdut printre miile de spectatori şi să le încurajez pe fete, să desfac mare tricolorul şi să strig: Hai, România! Hai, fetelor! Tare, că se poate! Sunt însă în faţa televizorului şi le transmit gândurile mele pozitive.

Despre concursul de azi sunt multe de spus. Finala la individual compus este visul fiecărei gimnaste. Nimic nu poate fi mai frumos decât să arăţi că eşti completă, că poţi stăpâni patru aparate. Este perfecţiunea… Este ceea ce cele două Ane vor încerca să atingă azi. M-au impresionat ambiţia şi “nervii tari” ai Anei Porgras. Evoluţia perfectă din calificări i-a adus deja în faţa arbitrelor un capital serios de imagine. Faptul că stai pe toate aparatele, că lucrezi curat, că ai o ţinută impecabilă este avertismentul pe care îl arunci, ceva de genul: “hei, sunt aici şi mă voi bate pentru medalie”. Este atitudinea prin care îţi anunţi intenţiile, un lucru psihologic pe care fiecare dintre noi şi-l propune. În plus, are de partea ei un exerciţiu valoros la bârnă, o simplitate şi o graţie care plac ochiului.

Mă gândesc cu emoţii mari şi la Ana Tămârjan. Acasă, în faţa calculatorului, dând refresh continuu pe site-urile ce transmiteau calificările, îmi venea să plâng de furie. Ştiu cât a muncit, cât a tras, cu toate durerile pe care le avea. Emoţiile de a arăta că poate mai mult, că merită să fie pe podium la individual cred că şi-au spus cuvântul. Sper să se adune azi, să se gândească la faptul că e munca ei de o viaţă şi că poate fi mult mai mult decât ce a fost. Cred în Ana şi în puterea ei de luptă. Cred în colegele mele şi mai ales cred că diseară se poate auzi imnul României.

Un articol publicat de Sandra in Prosport.

Iata ca Sandra ne demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, ca gimnastica nu e singurul ei domeniu.:)