Sandra poate fi vedetă tv

Nicolae Forminta si Sandra IzbasaAntrenorul lotului de gimnastică, Nicolae Forminte, o sfătuieşte pe Izbaşa să intre în lumea showbizului.

Nicolae Forminte, tehnicianul de la Deva, spune că s-ar lăsa intervievat de actuala lui elevă, în cazul în care Sandra Izbaşa (18 ani) ar urma o carieră de moderatoare în televiziune: “Pe lângă faptul că este o fată inteligentă este şi frumoasă”, argumentează coordonatorul lotului naţional de gimnastică.

Au mai rămas doar două săptămâni până la cantonamentul de iarnă, de la Poiana Braşov, pe care Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului de gimnastică de la Deva, l-a pregătit elevelor sale. “Vom petrece Crăciunul în Poiană, iar Revelionul, la Deva. Nu ne permitem prea multă vacanţă. Avem foarte mult de lucru”, a precizat Forminte pentru Libertatea.

Invitată la «Dansez pentru tine»

Referindu-se la Sandra Izbaşa, campioană olimpică la sol, tehnicianul de la Deva a explicat că eleva sa nu are de gând să părăsească lotul olimpic, dorind să-şi continue activitatea de mare performanţă, cel puţin până după Bacalaureat. “După Olimpiadă au apărut foarte multe tentaţii pentru Sandra, de a participa la o serie de activităţi mondene. A primit o invitaţie şi de la producătorii emisiunii “Dansez pentru tine”. Dacă ar fi dat curs acestor oferte, nu ar mai fi putut face faţă procesului de pregătire, aşa că a declinat oferta”, ne-a mai spus Forminte.

“Cred că, după ce-şi va termina facultatea, Sandra are mari şanse să facă o carieră de succes în lumea showbizului sau a televiziunii. Poate deveni chiar vedetă tv. Pe lângă faptul că este o fată inteligentă este şi frumoasă”, a spus tehnicianul. “Aş merge cu drag la o emisiune moderată de Sandra. Sunt ferm convins că întrebările ei despre gimnastică ar fi pertinente”, crede Forminte.

Sursa Libertatea