Se filmează Londra

Foto: Prosport

Gimnastica feminină românească păşeşte de astăzi într-o nouă perioadă. După cinci ani, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang se reîntorc în sală să dea o mână de ajutor echipei României. Campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa (19 ani), povesteşte pentru ProSport cum se vede din sală noua perspectivă.

Ai emoţii pentru această etapă?
Nu, absolut deloc. Antrenamentele tot antrenamente vor fi, vom munci la fel de mult, dacă nu şi mai mult. Îmi e un pic teamă pentru că am nevoie de ajutor, mai ales la sol, unde mă bazam pe domnul Forminte, şi mi-e greu să mă descurc singură. Îmi va lipsi ajutorul lui, pentru că a fost lângă mine atâţia ani.

Cum stai cu pregătirea?
Lucrez circuite pe trei aparate, sol, bârnă şi sărituri, adică execut elementele, dar nu le leg cu mişcări artistice. Am un program de antrenament individualizat, mi‑am propus să îmi recuperez integralele, după care să ies în concursuri. Vreau să iau totul treptat, să nu forţez.

Ai lucrat vreodată cu domnul Bellu şi cu doamna Bitang?
Nu, va fi o premieră. Am avut o evaluare cu dânşii când am trecut de la lotul de junioare de la Oneşti la Deva. Aveam 15 ani şi foarte multe emoţii, pentru noi era ceva nou să fii în faţa celor despre care vorbea toată lumea.

Ce s-a întâmplat cu emoţiile pe care le aveai atunci?
M-am maturizat, văd altfel lucrurile şi ştiu că totul depinde de fiecare în parte, de cât de mult vrea să muncească să ajungă în vârf.

Cum vezi această schimbare?
Nu ştiu, mă gândesc că poate din afară se văd altfel lucrurile, se pot sesiza mai uşor greşelile, iar ei ne pot ajuta acolo unde suferim, ca să ne fie bine tuturor.

“Mi se par de treabă”

Te-ai întrebat vreodată cum era să lucrezi cu ei?
Nu, pentru că, indiferent cu cine te antrenezi, faci aceleaşi tumbe, aceleaşi exerciţii şi elemente.

Cum ţi se par?
Nu îi cunosc foarte bine, dar mi se par de treabă. Îi respect şi sper să nu fie vreodată probleme.

Domnul Bellu a declarat că eşti liderul echipei…
Sunt onorată că a spus asta, este o mare responsabilitate şi sper să mă achit cu bine de ea. E adevărat că în ultimul an nu am prea fost lider şi în sală, la antrenamente, accidentarea dând totul peste cap. Dar sper ca încet-încet totul să revină la ce a fost.

Mai speri să mai revină domnul Forminte?
Speranţa moarte ultima. Ar fi o gură de aer pentru noi şi ne-ar ajuta foarte mult, pentru că avem nevoie de dumnealui, ne-am obişnuit cu el în sală şi va fi greu ca dintr-o dată să nu mai fie. Este antrenorul care a făcut echipa din 2005 şi cu care am avut rezultate bune.

---

“Nu ştiu dacă e o etapă nouă, pentru că fiecare îşi va vedea pe mai departe de pregătire, fiecare ştie ce are de făcut. Sunt aceleaşi programe, aceleaşi elemente, aceleaşi obiective”, Sandra Izbaşa, campioană olimpică

Prosport

Sandra Izbaşa scrie pentru ProSport Hai, Ana! Hai, Ana!

Deşi sunt departe de fete, gândul meu nu s-a dezlipit zilele acestea de sala “Millenium Dome” . Mi-aş fi dorit să mă fi pierdut printre miile de spectatori şi să le încurajez pe fete, să desfac mare tricolorul şi să strig: Hai, România! Hai, fetelor! Tare, că se poate! Sunt însă în faţa televizorului şi le transmit gândurile mele pozitive.

Despre concursul de azi sunt multe de spus. Finala la individual compus este visul fiecărei gimnaste. Nimic nu poate fi mai frumos decât să arăţi că eşti completă, că poţi stăpâni patru aparate. Este perfecţiunea… Este ceea ce cele două Ane vor încerca să atingă azi. M-au impresionat ambiţia şi “nervii tari” ai Anei Porgras. Evoluţia perfectă din calificări i-a adus deja în faţa arbitrelor un capital serios de imagine. Faptul că stai pe toate aparatele, că lucrezi curat, că ai o ţinută impecabilă este avertismentul pe care îl arunci, ceva de genul: “hei, sunt aici şi mă voi bate pentru medalie”. Este atitudinea prin care îţi anunţi intenţiile, un lucru psihologic pe care fiecare dintre noi şi-l propune. În plus, are de partea ei un exerciţiu valoros la bârnă, o simplitate şi o graţie care plac ochiului.

Mă gândesc cu emoţii mari şi la Ana Tămârjan. Acasă, în faţa calculatorului, dând refresh continuu pe site-urile ce transmiteau calificările, îmi venea să plâng de furie. Ştiu cât a muncit, cât a tras, cu toate durerile pe care le avea. Emoţiile de a arăta că poate mai mult, că merită să fie pe podium la individual cred că şi-au spus cuvântul. Sper să se adune azi, să se gândească la faptul că e munca ei de o viaţă şi că poate fi mult mai mult decât ce a fost. Cred în Ana şi în puterea ei de luptă. Cred în colegele mele şi mai ales cred că diseară se poate auzi imnul României.

Un articol publicat de Sandra in Prosport.

Iata ca Sandra ne demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, ca gimnastica nu e singurul ei domeniu.:)

„Lupt până la capăt!”

FOTO: Prosport

O tipă optimistă, plină de viaţă, Sandra Izbaşa a demonstrat că are caracterul unei mari campioane. Deşi a fost la un pas de o tragedie, accidentându-se grav, ea şi-a păstrat zâmbetul pe buze.

Aflată la spitalul din Mainz (Germania), unde a suferit luni seară o operaţie la tendonul ahilian al piciorului drept, ea a vorbit, pentru ProSport, despre şocul prin care a trecut şi planurile de viitor.

ACCIDENTARE: “Am căzut pe sol şi mi-am dat seama că ceva se întâmplase, dar nu ştiam exact ce. M-am ridicat în genunchi şi, când să pun piciorul, am văzut că s-a dus tendonul”.

CUM A DEPĂŞIT MOMENTUL: “A fost greu la început, pentru că tot timpul revedeam ce s-a întâmplat. Acum e mult mai bine, aştept să scap de ghips şi să încep recuperarea”.

OPERAŢIA: “A durat trei ore pentru că a fost ruptură totală a tendonului. Port un aparat mărişor pe picior care trage hematomul. Mă mişcam greu şi aşa, iar acum, cu aparatul, e mai dificil. Va trebui să port şase săptămâni ghipsul”.

MÂNA: “Mă chinui rău că eu sunt stângace şi cu dreapta, care e sănătoasă, nu mă prea ajut, nici cârjele nu le pot folosi, că nu am cum, iar ghipsul îl ţin trei săptămâni”.

AJUTORUL NADIEI: “M-am bucurat tare mult când m-a sunat. Faptul că vrea să mă ajute cu recuperarea înseamnă enorm pentru mine şi îi mulţumesc”.

VIITOR: “Aştept să încep recuperarea, iar faptul că s-a întâmplat acum, când eram pregătită de Mondiale, m-a ambiţionat mai mult. Ştiu că încă e devreme să spun ce voi face, însă voi lupta până la capăt!”.

MONDIALELE DE LA LONDRA: “Le urez colegelor mele multă baftă, să aibă grijă de ele şi să nu uite că nu sunt decât ele şi aparatul la care evoluează. Atât! Îmi doresc să aducă şi o medalie, ca o răsplată pentru toate orele de muncă!”.

articol scris de Mirela Basescu in Prosport

Sandra vrea aurul mondial la sol

Singura campioană olimpică din gimnastica europeană la JO de la Beijing, Sandra Izbaşa (foto), a demontat mitul sportivei care la 18 ani spune adio performanţei.

După un început de an în care a bifat primul CE fără medalie şi a trecut peste o intervenţie chirurgicală care a ţinut-o patru luni pe tuşă, Sandra (19 ani) se pregăteşte pentru cucerirea la sol, aparatul care i-a adus laurii olimpici, a titlului mondial.

Sursa: Prosport.

Medaliile vin după ce depăşeşti limitele

După Olimpiadă, multă lume se aştepta ca Sandra Izbaşa să se lase de gimnastică. Ajunsese la 18 ani, se apropia de Bacalaureat, trecuse printr-un ciclu olimpic, câştigase destule medalii şi ar fi putut reveni în lumea reală, în care stingerea nu se dă la 10 seara, zilele nu sunt împărţite în ore de antrenament, masă, somn şi recuperare, cuminţenia nu este valoarea absolută, iar fetele frumoase ies cu băieţi de vârsta lor.

Sandrei îi plac câinii maidanezi din Complexul Olimpic de la Deva, chiar dacă unii fac multă gălăgie (FOTO: Adevarul)

Şi totuşi n-a făcut-o. A stabilit unde va merge mai departe – la Mondialele din 2009 de la Londra – şi care e noua ei ţintă – să fie campioană mondială la sol, şi a continuat. „Nu mi se pare normal ca, după ce ai câştigat o medalie de aur, să te laşi aşa, pur şi simplu. Dacă mai poţi şi ai susţinători şi merge, de ce să te laşi?”, spune Sandra.

„Atâta timp cât pot şi nu sunt genul să mă duc să caut petreceri sau să nu ascult, sunt genul calm, n-am de ce să mă las. După ce-mi ating toate obiectivele, da, merită.” Acum, Sandra a intrat „în linie dreaptă” pentru Campionatul Mondial din noiembrie, după ce a dat Bac-ul, unde a avut media 9,71, şi s-a recuperat după operaţia de extirpare a unor negi din talpa piciorului. Până atunci, mai are un concurs bilateral în Franţa, peste trei săptămâni, şi Naţionalele de la Buzău, în septembrie.

Ca un căluţ sălbatic

La antrenamentul de după-amiază, căzătura de la paralele pare deja uitată. După încălzire, Izbaşa alege pentru grupul ei bârna şi, la indicaţiile antrenoarei Liliana Cosma, începe să-şi facă cele şapte „integrale simple”: flic-flacuri, paşi artistici, piruete, sărituri. „Saltul întins şi Danilova”, îi strigă profesoara de la depărtare. „Să mai facem flicul pe bârnă dimineaţa.” Sandra ascultă şi execută ce i se spune.

„E greu să o convingi să facă ceva, nu poţi să o obligi”, spune Nicolae Forminte despre gimnastă. „În momentul în care ai convins-o, ţi-e uşor să lucrezi cu ea. Când s-a setat pe ceva, e ca şi cum lucrurile au început să meargă de la sine. Este o persoană puternică, reuşeşte cam tot ceea ce-şi propune.” Antrenorul-coordonator al lotului povesteşte că nu a fost impresonat de la început de Izbaşa, care îi fusese recomandată de federaţie ca „o gimnastă cu picioare foarte bune”.

„Practic, ce m-a determinat să mă aplec mai mult asupra ei a fost îndărătnicia ei. Era ca un căluţ sălbatic care aştepta să fie îmblânzit.” În plus, „este un copil cu care lucrezi cu plăcere”.

Chiar dacă a împlinit în iunie 19 ani şi formele trădează faptul că nu mai e chiar o puştoaică, Sandra e tot un copil în ochii antenorilor. „Toate gimnastele care sunt aici sunt ca şi copiii noştri. Nu ne uităm la ele ca la nişte persoane adulte”, spune Forminte.

„Datorită sistemului de lucru, noi preluăm foarte multe din atribuţiile părinţilor. Între noi se creează o atmosferă de familie. În afara sălii încercăm să avem un comportament de părinţi faţă de fete, chiar dacă în sală le împingem către limite şi de cele mai multe ori către depăşirea limitelor, pentru că performanţa apare numai după ce-ţi depăşeşti limitele.”

Fără nervi, nu munceşti

Fidel acestei idei, antrenorul stă în sală cu ochii pe fete. La antrenamentul de după-amiază, cele mai mici au început cu solul. Raluca Haidu încearcă să facă o săritură „Tsukahara” şi se roteşte prin aer, îmbrăcată într-un costum colorat în violet, ciclam şi galben. Nu-i iese prea bine şi Forminte o mustră: „E campionatul sătesc ce faci tu aici, nu te antrenezi să fii cea mai bună din lume!” O nouă încercare, la care aterizarea lasă de dorit.

„Degeaba faci tsukahara patru zecimi dacă pierzi cinci zecimi pentru aterizare cu umărul jos. Eşti o zi şoim, o lună cioară.” Din nou, săritura nu iese cum ar trebui, iar lui Forminte îi sare muştarul. „Ai fandat, bă fetiţă?” Raluca se îndepărtează cu capul plecat şi trece la un alt exerciţiu. „Tu ce faci mă cu pirueta aia? Ce piruetă ai făcut?” „Pirueta la sol”, răspunde fata cu glas pierit. Forminte e nemulţumit.

„Trebuie să ne enerveze, că fără enervare nu vine nici munca”, explică Sandra. „Aşa, dacă ar fi totul lapte şi miere, n-ar fi performanţă.” Antrenorii „ne enervează pe anumite chestii. Dar dacă se poartă ranchiună, în primul rând noi pierdem, ei nu pierd fiindcă îşi aleg altă sportivă pe care o văd că vrea să facă şi o îndrumă şi face. Noi pierdem, pe noi ne lasă în urmă că ne-am supărat dintr-o mică prostie şi n-am ştiut să trecem peste.”

Bârna este unul dintre aparatele preferate ale gimnastei (FOTO: Adevarul)

Sprijinită pe un birou, antrenoarea Lili Cosma strigă la fetele care au trecut acum la bârnă. „De ce ­n-ai corectat, Diana? Te-ai obişnuit, când corectez, să zici da, dar cu mintea tot în altă parte.” Gimnastele oftează şi o iau de la capăt.
Sandra e singura din sală care mai râde din când în când. E rândul ei să treacă la sol şi face un exerciţiu întreg, pe muzică. Părul i s-a zburlit şi nu mai stă ordonat în coadă în timp ce face sărituri. „Numai eu pot s-o ţin pe Sandra, numai de la mine acceptă ajutor”, spune Forminte, care, în ciuda unor dureri de spate, o ţine la sărituri.

Muzica aleasă pentru exerciţiul de la Mondiale, o temă din filmul „Banditul” din 1997, compusă de polonezul Michael Lorenc, este mai gravă, mai serioasă decât cea pe care Sandra a evoluat la Beijing. „Sperăm ca situaţia să nu fie gravă”, spune în glumă coregraful Valer Puia, care le învaţă pe fete elemente artistice şi de balet.

Nu avem răbdare cu gimnastele

Izbaşa ar mai putea rămâne în lotul naţional ani buni, dacă o ajută sănătatea. Chiar până la Olimpiada din 2012. Dar Campionatul Mondial de anul acesta este un nou prag dincolo de care ar putea fi nevoită să ia cea mai importantă decizie de până acum, aceea de a continua sau nu cariera în gimnastică. „După Mondiale, mai discut, să văd, dacă e să continui, pentru ce continui, dacă merită. Am obiective de îndeplinit şi după, văd”, explică ea. Obişnuită cu ajutorul şi sfaturile antrenorilor, Sandra va trebui însă să ia singură această decizie. „Consider că a avea continuitate într-o activitate este strict o problemă personală”, spune Forminte. „Rostul meu este acela de a o încuraja.”

Coordonatorul lotului ştie însă că hotărârea este una dificilă. „Noi românii nu avem răbdare cu gimnastele care ajung la 18-19 ani, aşteptăm în permanenţă de la ele mare performanţă. Ele sunt conştiente că un eşec le-ar ruina tot ce au reuşit să facă până în acel moment. După o viaţă de muncă, vor şi ele să aibă dreptul să meargă la o discotecă, să aibă un prieten, să plece într-un concediu, să se îngraşe, să-şi ia o pauză. Nimeni nu are răbdare cu ele în acest sens, motiv pentru care cele mai multe renunţă.”

Izbaşa spune însă că nu îi lipsesc activităţile „normale”, nu pare afectată de imposibilitatea de a avea un prieten din cauza lipsei de timp sau de faptul că petrece doar cinci zile pe an, de Crăciun, acasă la Bucureşti. Şi e convinsă că nu şi-a pierdut copilăria, cum spun mulţi, pentru că a fost în destul de multe ţări, chiar dacă doar pe traseul sală-hotel, hotel-sală, şi a văzut „aproape esenţialul”.

Pentru succesul de la Olimpiadă, sportiva a primit o stea pe Aleea Succeselor din Parcul Herăstrău (FOTO: Adevarul)

„Din punctul meu de vedere, sportul dezvoltă mult mai mult şi creierul, şi tot.” Forminte este şi mai tranşant în această privinţă: „Eu cred că atâta timp cât faci ceea ce-ţi place, nu iroseşti nimic. Eu nu cred că un copil care stă în faţa curţii este mai câştigat decât un copil care face sport. Nu văd unde este câştigul. Iar în cazul fetelor, nu cred că dacă nu-ţi începi viaţa sexuală la 13-14 ani ai pierdut ceva în viaţă. Cred că cooptarea într-o activitate care să le ţină undeva mai ferite de stradă nu e o pierdere. Dacă aş fi avut o fată, aş fi fost mulţumit să ştiu că ea va da piept cu realităţile vieţii undeva după 18 ani”.

„Aici depindem de alţii”

Ce se întâmplă însă dincolo de pereţii sălii de gimnastică e ­altfel. Acolo nu prea mai depinzi de alţii şi îţi conduci singur viaţa. „Aici suntem conduse de antrenori, de arbitre. Aici depindem de tot. Depinde de noi ce facem după ce ne-au îndrumat şi ce facem când suntem în concurs singure. În rest, depindem de alţii.” Dar Izbaşa spune că se va acomoda foarte repede la lumea reală. „Cum am ieşit de aici, parcă nici n-am fost. Ştiu cum să mă comport, ştiu ce e aia lumea reală. Cunosc. Şi niciodată nu cred că o să fiu singură în chestia asta.”

În prezent, obiectivul ei este să câştige o medalie de aur la Mondiale, singura care îi lipseşte. Mai departe, nu ştie încă. S-a înscris la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială, şi va urma cursurile la distanţă. „Aş vrea să continui ceea ce o să încep şi după pot să mă reprofilez şi pot să mai fac şi altceva. Încă nu m-am decis. Am multe opţiuni. N-aş vrea să le zic pentru că nu merită. Până nu realizez, nu zic.”

Mini CV
15 ani de gimnastică

FOTO: Adevarul

La Olimpiada de la Beijing, Sandra a câştigat cea mai importantă medalie de până acum: aur pentru exerciţiul la sol

-Data şi locul naşterii: 18 iunie 1990, Bucureşti
-A început gimnastica la vârsta de 4 ani
-În 2003 a plecat la Centrul Naţional Olimpic de Pregătire a Junioarelor Oneşti
-Din 2006 face parte din lotul naţional feminin de gimnastică, care se pregăteşte la Deva
-Palmares: CM Aarhus, 2006 – argint la bârnă, bronz la individual compus; CE Volos, 2006 – aur la sol, bronz la bârnă, argint pe echipe; CE Amsterdam, 2007 – argint la bârnă şi la individual compus; CM Stuttgart, 2007 – bronz pe echipe; CE Clermont Ferrand, 2008 – aur la sol şi pe echipe, argint la bârnă; JO Beijing, 2008 – aur la sol, bronz pe echipe.

articol din Adevarul

Suspină pentru aur!

foto:Prosport

Sandra Izbaşa este exemplu perfect de reuşită: campioană olimpică la sol, studentă în primul an la kinetoterapie la Cluj şi un lider – model pentru colegele mai mici. Totul construit pe un munte de ambiţie şi voinţă. La 19 ani, ea trage tare pentru Mondiale unde ţinteşte titlul la sol, singurul care îi lipseşte.

Danilova înainte. Salt. Flic- flac. Concentrarea i se citeşte în privire, iar fiecare mişcare degajă energie şi forţă. Bârna răsuna ritmic, iar liniştea din sală amplifică fiecare tremur al aparatului. „Deschide mai mult, Sandra!”, corectează, din când în când, antrenoarea Lili Cosma. Se lucrează pe toate aparatele, însă privirile tuturor se furişează spre cea care lucrează pe „puntea suspinelor”. Înaltă, sigură pe ea, parcă sfidează legile gravitaţiei pe cei 10 centimetri ai bârnei. Sandra Izbaşa. Cea mai galonată gimnastă a României din ultimii ani şi liderul actualei generaţii nu mai are nevoie de prezentare.

ÎNCĂ MAI ARE DURERI
Antrenamentul e abia la început, dar intensitatea  lui se reflectă deja pe chipul colorat de efort. „Fără muncă nu rezolvi nimic, iar muncă înseamnă în primul rând transpiraţie”, şopteşte Sandra în timp ce îşi aşteaptă rândul la sol. Lucrează protejând piciorul drept cu un cipic. Urmele intervenţiei chirurgicale în talpă, de unde i-au fost extirpaţi nişte negi, au început să se şteargă, însă durerile persistă, ceeea ce o face pe bucureşteancă să strângă din dinţi la aterizările dure: „Talpa este încă sensibilă de aceea lucrez cu protecţie. E mai greu când se încălzeşte piciorul, simt ca o arsură, dar la finalul antrenamentului pun gheaţă şi e ok. Nu mă pot opri în timpul exerciţiului să răcoresc talpa pentru că pierd ritmul, în plus dacă se răceşte piciorul, apar durerile”.

„NU MĂ LASĂ INIMA SĂ FAC DOUĂ APARATE”
Durerea, un adversar incomod, nu o poate împiedica să lucreze pe patru aparate. Sandra continuă să fie o gimnastă completă, exact ca la începuturi. „Nu este uşor, dar nu mă lasă nici inima să intru în sală şi să mă antrenez doar pe două. În plus este hotărârea luată de domnii antrenori, şi respect acest lucru”, zâmbeşte ea.  Dincolo de spusele ei răzbate puţină îngrijorare. Se gândeşte deja la provocarea pe care o aşteaptă la Londra (13-18 octombrie), unde visează să danseze pentru titlul mondial la sol, singurul pe care nu-l are în vitrină. „Am două variante de sol, una uşoară cu plecare din 6.0 – 6.1 şi una mai grea din 6.2- 6.3. Probabil voi prezenta exerciţiul cu care merg la Londra, la Naţionale. Muzica va fi diferită de cea de la Olimpiadă, va fi o melodie mai tristă, pe care am evoluat în concursul de la  Jesolo”, dezvăluie Sandra.

„Am trecut de rebeliune”
Deşi mulţi credeau că va renunţa la gimnastică vara aceasta, când şi-a luat Bac-ul, Sandra a infirmat prezicerile celor pesimişti. Sinceră, recunoaşte însă că a trecut peste pornirile adolescentine de revoltă şi că acum, la 19 ani, nu are probleme în a respecta programul cazon din cantonamentul de la Deva: „Am trecut de perioada de rebeliune cu ajutorul părinţilor şi a domnilor antrenori. A fost un moment greu atunci, însă am înţeles că trebuie să îi ascult pe cei care îmi vor binele. În gimnastică nu e loc de târguială, faci ce ţi se spune şi încerci să dai totul”.

„Nu e greu să urmezi programul impus de pregătire, chiar dacă ai 19 ani. Respect hotărârile antrenorilor, pentru că şi ei mă respectă la rândul lor” Sandra Izbaşa.

„Prefer să tac şi să fac. Îmi doresc să am parte de linişte ca să mă pot pregăti aşa cum trebuie, nu să îmi fie distrasă atenţia de altceva”, Sandra Izbaşa

„Aparatul la care va creşte cel mai mult este solul, cât despre bârnă, se va modifica şi ea, dar nu semnificativ”, Nicolae Forminte

„Sandra este motivată, lucrează pe patru aparate şi este conştientă de ce aşteptăm toţi de la ea. Pe măsură ce ne apropiem de Mondiale, vom hotărî câte aparate va face în concurs”,
Nicolae Forminte, antrenor

4 aparate într-un concurs oficial le-a făcut în 2008, la JO de la Beijing, unde Sandra s-a clasat pe locul 8. Este greu însă de crezut că Izbaşa va încerca să atace titlul mondial absolut şi la Mondialele de la Londra, urmând să se concentreze doar pe două aparate: sol şi bârnă.

Sandra, de la A la Z:

A – Ambiţie: „întotdeauna obţin ceea ce îmi propun”

B – Bucureşti, locul unde s-a născut

C – Curiozitate: „vreau să descopăr tot ce e nou”

D – Disciplină: „fără ea nu poţi face nimic, e una dintre cele mai importante însuşiri ale unei gimnaste”

E – Efort: „făcut constant, de 16 ani”

F – Florin, numele tatălui ei

G – Graţie, una dintre calităţile care au ajutat-o să câştige aurul olimpic la sol

H – Handbal: „sportul pe care l-am practicat, al doilea în preferinţe, după gimnastică”

I – Izbaşa: „numele primit de la tata, care la rândul lui l-a luat de la bunicul, care a fost pilot de avion”

J – Jocurile Olimpice: „competiţia care m-a ajutat să-mi împlinesc visul”

K – Kilograme: „bătălia pe care trebuie să o dai cu tine pentru a te menţine în greutatea ideală”

L – Luptă: „nu trebuie să renunţi niciodată, ci să crezi şi să-ţi atingi obiectivul”

M – Muzică: „dacă muzică nu e, nimic nu e”

N – Noroc: „degeaba ai talent, dacă nu ai şi noroc”

O – Originală

P – Profesori: ”fără ei nu aş fi ajuns ce sunt azi, sunt foarte importanţi pentru mine”

R – Raluca, al doilea nume, dar şi Roxana, numele mamei ei

S – Sol, aparatul ei preferat

T – Tone, aproximativ două tone cântăreşte maşina pe care a primit-o, un Hoover

U – Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj, locul unde e studentă, în primul an, la kinetoterapie

V – Victorie: „partea care îmi place cel mai mult”

Articol publicat de Mirela Basescu in Prosport.

*Ne cerem scuze pentru update-urile rare din ultima perioada si va asiguram ca va vom tine la curent cu noutatile.